Dulciurile ca artă. Cum a apărut ideea prăjiturilor Tache Ionescu şi Carmen Syilva

Data publicării:
tort

Ana Consulea are 23 de ani și a reușit să obțină una dintre cele mai râvnite diplome de cofetari din lume. A studiat în Franţa, la prestigioasa școală CFA Pays de Montbeliard.

În Franța am plecat pentru că nu am găsit o școală bună în România. Ăsta a fost principalul motiv. Școlile de cofetărie de la noi nu sunt ca cele din Franța. Și am zis decât să învăț ceva greșit și să repar după, pentru că rămâi marcat de ceea ce înveți prima oara, am zis mai bine să învăț ceva corect”, spune Ana Consulea.

Cu toate ca a învăţat de la cei mai cunoscuţi cofetari, oficialii din Ministerul Educaţiei nu au fost impresionaţi de reuşita Anei.

Ca și act, pe mine, personal, nu m-a ajutat foarte mult, pentru că nu am vrut să mă angajez. La un moment dat chiar mi-a pus o piedică, (...) Autoritățile române nu au vrut să îmi recunoască diploma. Nu este importantă diploma, cum am spus, ci mai mult ceea ce înveți la școala respectivă și cum înveți tehnicile pe care aici nu le poți învăța, la școală”.

Ca să ai succes, trebuie să începi de jos si să urci treapta cu treapta. Este lecţia... culinara cea mai importanta pe care Ana a experimentat-o pe propria piele.

Pierre Herme, supranumit zeul macarons, si Rick Vernieu, care a făcut din cofetărie o artă, i-au predat câteva dintre secretele dulciurilor.

În Franța a învățat că trebuie să perseverezi, dacă vrei să fii cel mai bun.

Ne-au pus să tăiem un dovlecel în formă de ou. Cum nu reușeam și mie nu îmi place bucătăria, sincer, chiar nu mă atrage, și când a trecut profesorul pe lângă mine, în timp ce curățam dovlecelul, am oftat, fără vreun comentariu, fără să mă uit în stânga, în dreapta, pur și simplu am oftat. În pauză, profesorul m-a chemat, iarăși, un profesor extraordinar care ne vorbea cu atâta pasiune despre o ceapă călită, m-a chemat și mi-a spus că: "Domnișoară Consulea, dacă ați fi oftat în bucătăria mea, în secunda unu v-aș fi concediat". Lucrul ăsta chiar m-a marcat, pentru că așa ceva chiar nu am văzut la noi și nu eram într-o bucătărie, nu eram angajată, eram pur și simplu studentă a unei școli de cofetărie, dar atât de ridicat era gradul de seriozitate încât nu îți permiteai nici măcar să oftezi”, povesteşte Ana Consulea.

Dupa terminarea studiilor, Ana s-a întors în ţară hotărâtă să-i îndulcească pe români cu cele mai delicioase deserturi, după zeci de ani în care dulciurile au fost un lux pentru mulţi.

Totodată, ea vrea să îi înveţe şi pe alţii să facă prăjituri bune.

La sugestia tatălui său, Ana a reinventat un sortiment de prăjituri... istorice.

„Am găsit vreo patru prăjituri: Tache Ionescu, Carmen Sylva, Joffre și Regina Maria. Din acestea patru am făcut teste, am supus unei degustări și (...) am rămas doar pe două dintre aceste prăjituri: Carmen Sylva și Tache Ionescu pe care le-am reinterpretat, le-am recreat plecând de la ingredientele principale, cum ar fi la Tache Ionescu fisticul și ciocolata, iar la Carmen Sylva cafeaua și ciocolata”, dezvăluie Ana.

Urmăriţi reportajul integral în materialul video.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri