Elena Udrea a sărit cu paraşuta: Am avut tot timpul instructorul în spatele meu, m-a făcut să mă simt relaxată

Data publicării:
udrea-2

„M-am descurcat foarte bine, primele secunde n-am văzut mare lucru, dar echipa a fost minunată. N-am avut nicio teamă, e o senzaţie care merită încercată. Am făcut-o şi pe asta”, a declarat Elena Udrea după ce a sărit cu paraşuta.

Ea a spus că îşi dorea de foarte mult timp să facă acest lucru.

Faptul că am avut tot timpul instructorul în spatele meu m-a făcut să mă simt relaxată. Mi-ar fi plăcut să mai dureze. O să mai încerc, cu siguranţă”, a adăugat Udrea.

Ea a adăugat că „România se vede frumos de sus”.

„Căderea liberă e unică, e incitantă, nu ştii ce ţi se întâmplă”, a povestit Elena Udrea.

Traian Băsescu: Mi se pare că are curaj

Mi se pare că are curaj. De la câţi metri a sărit? 4.000? Mi se pare că are curaj şi este foarte hotărâtă. Ştiam că ştie să dea cu mopul”, a comentat Traian Băsescu momentul saltului Elenei Udrea, transmis în direct în timpul emisiunii în care era invitat şeful statului.

Întrebat de ce nu a sărit cu paraşuta, preşedintele Traian Băsescu a răspuns râzând: „Fiindcă nu candidez, şi e drept, nici Udrea nu candidează. Dar a avut curaj, sincer să fiu (...) Oricum, îi vezi altă dimensiune, că are curaj să facă şi asta”.

„Dacă aş compara-o cu Ponta, care stătea cu fundul în barcă şi îl trăgeau jandarmii, imaginile vorbesc total diferit despre caracterul celor doi”, a mai comentat Traian Băsescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri