EXCLUSIV | Interviu cu inventatorii hardcore-ului moldovenesc

Data actualizării: Data publicării:
zdob
Facebook

La început s-au numit "The Noise"! Apoi, ar fi trebuit să devină "Pepeni Verzi", dar cei şase băieţi carismatici, de dincolo de Prut, au ajuns celebri ca "Zdob și Zdub"!

Timp de 22 de ani au avut mii de concerte, în peste 30 de ţări. De unul însă îşi vor aminti mereu. Au cântat în Piaţa Roşie, din Moscova, în faţa unui sfer de milion de oameni. „Jurnal pentru copii” vă oferă un reportaj în exclusivitate, filmat la Chişinău, împreună cu Roman Yagupov, solistul trupei Zdob şi Zdub!

Cei şase zdobi şi zdubi au avut sute de concerte, în peste 30 de ţări. În Rusia sau Ucraina, Roman şi colegii lui sunt primiţi ca nişte adevărate staruri. Miruna l-a întânit la Chişinău pe solistul trupei şi a stat de vorbă cu el chiar în sala de repetiţii.

Miruna: „Roman, eu am 11 ani, trupa voastră dublu, 22. Dacă ar fi să îmi spui povestea Zdob şi Zdub în maximum 1 minut, cum ar suna? 3,2,1 start!”

Roman Yagupov: „Mă străduiesc! E foarte complicat! La început eu am descoperit că am voce. Eu am început să cânt. Mi-a plăcut foarte mult. Pe urmă prima chitara... Prima repetiţie, primul concert la Chişinău, anul 1992. Pe urmă prima piesă - "Hardcore moldovenesc", primul album, primul contract, primul concert mare la Moscova şi, pas cu pas, am devenit formaţia Zdob şi Zdub!”

- “Cine a ales numele trupei Zdob şi Zdub?”

- “Eu aduc aminte un moment important. Că am facut cunoştinţă cu managerul nostru şi el a spus: băieţi, voi aveţi denumirea "The Noise". Noi cântam în limba engleză. Eu cred că voi trebuie să schimbaţi denumirea, să găsiţi ceva interesant în limba româna. Eu am o variantă pentru voi: Pepenii Verzi! Noi am spus, nu,nu.. nu vrem, noi găsim! Şi noi am avut un dicţionar român rus şi am găsit un cuvânt foarte simpatic: zdop, cu litera p! Şi noi am găsit denumirea!”

- “Şi ce înseamnă?”

- “Înseamnă...sunetul.”

- “În câte limbi puteţi cânta? Română, rusă şi engleză ştiu sigur că ştiţi.”

- “Eu știu și piese în limba romilor.”

- „Germania, Danemarca, Franţa, Elveţia, Cehia, Olanda şi Slovacia, sunt doar câteva ţări în care aţi avut concerte. Unde v-a plăcut şi de ce?”

- “Concertul Red Hot Chili Peppers, în Rusia. A fost extrem de mare. Au fost peste 250.000 de oameni. Eu am fost stresat şi am uitat toate textele...cuvintele...”

- “Care a fost cea mai frumoasă colaborare şi de ce?”

-„După părerea mea, cea mai frumoasă colaborare va fi. Din tot ce s-a petrecut a fost cu doamna Lidia Bejenaru, bunica şi cu domnul Nea Vasile, din satul Mârşa. Adică cu DJ Vasile!”

-“Cum a ajuns bunica să bată toba?”

-"Roman era în cautarea unor tobe ...perfecte. Auzise de meşterii populari din sudul Moldovei, aşa că s-a dus să se convingă cu ochii, dar mai ales cu urechile sale."

-„Şi am găsit bunica cea mai simpatică, cea mai muzicală şi pentru mulţi... ciudată. (…) Şi bunicuţa a servit mămăliguţă, a servit un pahar de vin şi a cântat strigături... Şi noi am fost surprinşi şi am adus aminte că trebuie să facem piesa pentru concurs.”

După ce au auzit cum cântă Lidia Bejenaru, băieţii de la Zdob şi Zdub au înţeles că "Bunica bate toba" va face o figură bună la Eurovision.

Piesa cântată de ei a ajuns pe locul doi, în semifinala de la Kiev şi pe şase, în marea finală, cel mai bun loc ocupat de Republica Moldova, de-a lungul timpului.

După concurs, Zdob şi Zdub au cucerit zeci de mii de fani. Aceştia îl opreau pe solist, pe stradă, şi-i cereau să cânte împreună!

Stilul lor unic a atras atenţia şi celor de la BBC, care au stat de vorbă cu băieţii...originari de peste Prut.

După anul 2005, au urmat alte hituri, ascultate în Europa, America sau … Australia. Printre cele mai cunoscute melodii cântate de Zdob şi Zdub se număra piesa "Sunt hoinar, sunt lăutar", lansată în acest an.

-„Melodia "Sunt hoinar, sunt lăutar" are un videoclip aparte. Îmi povesteşti câteva dintre păţaniile pe care le-ai avut la filmări? Ştiu că la un moment dat aţi făcut şi pană!”

-„Eu am fost la volan, am apăsat pedala de acceleraţie şi a dat până la capăt şi motorul PAH! Fum şi stăpânul care mi-a dat microbuzul …. Noi plătim tot, scuzaţi, vă rog frumos!

-„Ce poţi să îmi spui despre melodia "La cârciuma de la drum"?”

-„Eu am crezut că este melodie nouă, dar eu iubesc în primul rând internetul. Pentru mine este ca o universitate. Eu citesc ceva, văd... Şi am găsit că este o piesă foarte veche, foarte bună.”

-”Ce îţi place cel mai mult din Republica Moldova?”

-”Mie îmi place că eu am crescut aici, aici sunt prietenii mei, familia mea, casa mea. Mie îmi place foarte mult natura: obiceiul, tradiţia şi nu există cuvântul... dorul... Mă simt aici ca acasă.”

Etno-rockerii de la Zbob şi Zdub, care au introdus în cântecele lor elemente de hip-hop, jungle şi punk, lucrează la nou album, pe care vor să îl lanseze la sfârşitul acestui an. Până atunci, urmează alte concerte. Dar şi repetiţii în sala în care, Miruna, reporterul emisiunii Jurnal pentru copii a bătut toba, împreună cu Roman Yagupov.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri