Expediţie călare, caritabilă pentru paralimpici. Un britanic parcurge 2.200 de kilometri în trei luni din Rusia până în România

Data publicării:
expeditie calare

Michael Pugh, un avocat englez care a lucrat în Rusia şase ani a vrut să vadă cu ochii lui cum arată de jos locurile pe care le vedea din avion în călătoriile dintre Moscova şi Londra. A pornit în expediţia călăre pe 1 iunie, împreună cu mai mulţi prieteni şi pasionaţi de călărie care au vrut să i se alăture. 

Mă mut înapoi din Rusia în Marea Britanie şi n-am vrut doar să stau în avion şi patru ore mai târziu să fiu la Londra, este imposibil de înţeles. Aşa că am vrut să fac o călătorie lentă, îmi plac caii şi am fost în Transilvania şi înainte şi mi s-a părut un bun mod de a încheia călătoria, să trec prin Bucovina şi să ajung în Transilvania”, a spus Michael Pugh.

Colegii de călătorie ai lui Michael au mers cu el doar pe teritoriul Rusiei, iar în Belarus şi Ucraina i s-au alăturat alţi parteneri care l-au condus pâna la graniţa cu România. Doar Robert, un britanic de 74 de ani care este şi el pasionat de călărie l-a urmat prin Ucraina şi vor merge împreună pâna la Sighişoara. 

Când am auzit că va face asta am zis 'vreau sa te sprijin'. Am fost ofiţer guvernamental în Londra şi mandatul meu era pâna în mai şi am zis, ok, daca tot sunt liber ce voi face, şi am zis ca o sa-l însoţesc pe Michael în această calatorie”, a spus Robert Eagldon. 

Britanicul şi-a propus să îmbine plăcutul cu utilul. Vrea să lase o urmă a trecerii lui prin România. „Am înţeles că România are cel mai mic buget din Europa pentru sporturile paralimpice şi sper să putem ajuta ca el să fie ceva mai consistent şi sper că aşa vom inspira şi pe alţii să strângă bani pentru aceşti sportivi impresionanţi”, a spus Michael Pugh. 

Prima oprire a britanicilor în România a fost la herghelia Radauţi unde s-au alturat echipei lor încă doi americani şi doi români care-i vor conduce o buna bucata din drumul care le-a mai ramas de parcurs.

”Unul dintre motivele pentru care sunt aici, pe cât pare de surprinzător, străbunicul meu s-a născut în Suceava şi familia lui este originară din această zonă şi am vrut să vin să văd locurile. El a plecat de aici în 1904 sau 1905 în America, dar toţi străbunii lui sunt din Suceava”, a spus Steven. 

Bucuroşi de oaspeţi, moldovenii au făcut rapid un traseu încântor pentru musafiri. 

De la Lucina, la Cârlibaba, sus pe Suhard vom merge, de la Suhard, la Poiana Negri şi la Rezervaţia 12 Apostoli şi Neagra Şarului, după care lăsăm caii noştri acolo, plecăm cu maşina la Bistriţa şi ...plecăm mai departe spre Sighişoara”, a spus Cătălin Ursache operator de turism. 

În cifre, călătoria britanicului înseamnă 2.200 de kilometri şi trei luni petrecuţi pe drum, prin Rusia, Belarus, Ucraina şi România. A avut de traversat munţi şi mlaştini, vai abrupte, paduri cu salbaticiuni şi chiar zonele de conflict din Ucraina. Calatoria se va încheia pe 25 august la Sighişoara, unde calareţii vor fi aşteptaţi de familii şi prieteni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri