FOTO. Carnaval la Mamaia, cu Radu Mazăre, costumat în Nabucodonosor

Data publicării:
mamaia 4 1

Edilul a defilat pe un car alegoric al unui club din staţiune, fiind însoţit de câteva tinere, şi a salutat mulţimea prezentă pe tot parcusul defilării, din dreptul Hotelului Perla şi până în Piaţeta Cazino.

Carnavalul a debutat cu aria Corul sclavilor din opera Nabucco de Giuseppe Verdi, mixată de DJ Pascal.

Zece cluburi din Mamaia au încercat să impresioneze asistenţa prin momente de dans şi momente acrobatice.

"Sunt impresionat de miile de oameni care sunt aici, cred că sunteţi cu toţii impresionaţi, şi mai ales de faptul că interacţionează cu noi, dansează, se bucură, nu este un spectacol undeva departe de oameni, ci este un carnaval cu noi şi cu oamenii. Cred că în seara asta a fost cel mai tare de până acum, cred că spectacolul a fost foarte frumos, a fost extraordinar de multă lume şi foarte multă bucurie", a declarat Radu Mazăre.

El a recunoscut că ideea de a se costuma precum Nabucodonosor i-a aparţinut fratelui său, senatorul Alexandru Mazăre.

Primarul l-a felicitat şi pe fiul său, Răducu, cel care, îmbrăcat într-un costum de carnaval, a defilat şi el pe un car alegoric.

La acest spectacol a fost prezent şi ambasadorul Braziliei în România, Raymundo Santos Rocha Magno.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri