FOTO & VIDEO. Cei mai buni dansatori

Data publicării:
concurs dans trofeu

Sute de perechi din peste 15 ţări au dat în weekend testul eleganţei în paşi de dans, la Bucureşti. Un concurs internaţional a adunat cei mai buni dansatori din Italia, Bulgaria şi de la noi. Iar evoluţia lor a fost analizată de cei buni arbitri din lume.

Au fost două zile pline de samba, rumba, vals sau tango. Asta i-a aşteptat pe cei care iubesc dansul şi au luat parte la competiţia Dance All Stars.

România a fost reprezentantă în cadrul competiţiei de primii campionii mondiali pe care i-a avut ţara noastră, Cristina Tătar şi Paul Moldovan.

Munca este infinită, este nevoie de sacrificiul suprem, tot timpul este dedicat dansului, nu avem timp de altceva sau dacă avem timp este dedicat dansului”, au declarat ei pentru Digi24.

Amândoi au început să danseze de mici: Cristina la 3 ani, Paul, la 5.

La început am fost convinsă de câte o ciocolată la sfârşitul antrenamentului, să fiu cuminte, iar într-un final a început să îmi placă”, mărturisește Cristina.

Au fost peste 400 de perechi care au trecut prin probe de foc la 10 dansuri: cinci standard şi tot atâtea latino.

Multe ţări sunt interesate să vină în România pentru că nivelul dansului sportiv a crescut. Avem campioni mondiali, avem finalişti la competiţii mondiale”, a declarat Cornelia Dobre, organizator.

Dansatorii au fost susţinuţi din tribune şi de vedete din muzică, veniţi special să îi încurajeze pe cei mici.

Cei mici sunt spectaculoşi. Se mişcă perfect, de mici aşa, se ondulează. E foarte, foarte drăguţ”, spune Raluka.

Îi văd aici foarte implicaţi, foarte performanţi, am venit să îi văd, sunt foarte curioasă, de ce nu, poate mă inspir pentru show-urile mele”, spune Mimi.

Competiţia internaţională de dans sportiv Dance All Stars a fost sprijinită de DigiFM şi Digi24.

Și pentru că pe 29 aprilie este Ziua Internațională a Dansului (IDD), Federația Română de Dans Sportiv a lansat o provocare tuturor iubitorilor de dans. Doritorii trebuie să transmită live sau să filmeze un moment coregrafic pe care trebuie să-l posteze pe pagina de facebook a FRDS-grup oficial. Participanții trebuie să adune cât mai multe like-uri timp de o săptămână, clipul cel mai apreciat fiind declarat Dansul IDD 2017.

Rezultate Dance All Stars 2017 / Ziua Internațională a Dansului/

Dance All Stars WDSF Open Bucharest rezultate pe larg in clasamentul final :

Adult Latin

Adult Latin

1.Moldovan Paul - Tatar Cristina//ROU

2.Miculescu Ionut Alexandru - Pacurar Andra//ROU

3.Grigore Stefan - Filipescu Laura//ROU

4.Adrian Olmo Cerro - Yana Olina//ESP

5.Tomas Gal - Sabina Karaskova//CZE

6.Vincenzo Termini - Elisa De Belardini// ITA

7.Michele Albigese - Isaincu Anelise Christiana// ITA

Youth Latin

Youth Latin

1.Denis Gudovsky - Megija Dana Morite//LAT

2.Muresan Tudor - Ada Precup//ROU

3.Nitu Eric Marius - Iosub Antonia Ioana//ROU

4.Alexandr Tufar - Desislava Trifonova//BUL

5.Niccolo' Cicchetti - Noemi De Fortuna//ITA

6.Stan Alexandru Ioan Marian - Tigau Miriam//ROU

Adult Standard

Adult Standard

1.Faliboga Raul - Radu Andra-Mihaela//ROU

2.Michele Albigese - Isaincu Anelise Christiana//ITA

3.Adrian Olmo Cerro - Yana Olina//ESP

4.David Kozow - Caroline Kozow //POL

5.Szydlowski Jakub - Polina Mineeva//POL

6.Peter Spasov - Popa Raluca Elena//BUL

Youth Standard

Youth Standard

1.Denis Gudovsky - Megija Dana Morite//LAT

2.Stan Tiberiu-Florin - Grigore Daria//ROU

3.Zicoane Heler Sebastian Alin - Copos Anca//ROU

4.Alexandr Tufar - Desislava Trifonova//BUL

5.Muresan Tudor - Ada Precup//ROU

6.Stan Alexandru Ioan Marian - Tigau Miriam//ROU

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate