Fotografia unei românce a câştigat primul loc la un concurs National Geographic Traveller

Data publicării:
foto national geographic

Fotografia câştigătoare este realizată la un festival al obiceiurilor de iarnă din judeţul Bacău. FOTO: alecsandraralucadragoi.com

Alecsandra Raluca Drăgoi, în vârstă de 22 de ani, studiază fotografia la Londra şi vrea să arate străinilor, intoxicaţi cu imaginea negativă a ţării noastre, şi partea frumoasă a României.

Fotografia cu care tânăra a impresionat juriul este făcută în Comăneşti, o localitate din Bacău, unde se ţine în fiecare an un festival al obiceiurilor de iarnă. În imagine apare un băiat îmbrăcat în blană de urs.

"Băiatul din imagine vine înspre privitor cu o putere incredibilă, mai ales prin privire, ceea ce m-a fascinat foarte mult şi m-a făcut să aleg în particular această imagine", a spus tânăra fotografă.

Jocul Ursului de la Comăneşti este un obicei pe care oamenii din zonă fac eforturi să-l păstreze pentru că este o moştenire lăsată din strămoşi. "E o mândrie că mai putem duce tradiţia asta, dar se pierde la noi la Comăneşti, că în sat nu te mai primeşte nimeni, cu toate că pieile sunt frumoase", povesteşte Dumitru Toloacă, şeful cetei ursului din Lăloaia.

În urmă cu trei ani, tânăra artistă a câștigat Sony Awards, un alt concurs celebru, cu o fotografie făcută la un festival de iarnă din județul Botoșani.

"Am câştigat Sony Awards cu o imagine similară şi acea imagine a avut un impact foarte mare pentru mine din punct de vedere fotografic, din punct de vedere a carierei şi a fotografiei, pentru că m-a ambiţionat să continui acest proiect al tradiţiilor. Am spus să nu rămân doar cu o imagine emblematică şi atât", a mai spus Alecsandra Raluca Drăgoi.

Cu toate că acum locuiește la Londra, tânăra vine des în România pentru a surprinde imagini care sunt apreciate de cei mai experimentați fotografi ai lumii.

"Voi continua cu tradiţiile în general şi cu oamenii care sunt tradiţionali, autentici şi au ceva special, ceea ce ne diferenţiază foarte mult de Europa de Vest. Avem lucruri negative, sunt peste tot, în toată presa, în special în cea din Anglia, dar nu sunt văzute aceste lucruri frumoase", a afirmat tânăra. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri