GALERIE FOTO. Zece destinații din Spania preferate de internauți 

Data publicării:
Alhambra

 

Placa de Catalunya, Barcelona/ Wikipedia

La această ediție, orașul Barcelona a fost premiat ca fiind a 11-a destinație din lume, a șasea din Europa și prima din Spania. Municipiul La Oliva, din nordul insulei Fuerteventura, este a doua destinație din Spania și a 14-a din Europa, iar Madrid ocupă locul al treilea din Spania și al 17-lea din Europa.

Lista referitoare la Spania continuă cu destinațiile din insulele Canare, Adeje (din Santa Cruz de Tenerife) și Maspalomas (din Gran Canaria); două din Comunitatea autonomă Andalucía, Sevilla și Granada; municipiul Calviá, de pe insula Mallorca, cea mai mare dintre Insulele Baleare; municipiul Benidorm, din provincia Alicante (Comunidad Valenciana); municipiul Llanes, din Comunitatea autonomă Principatul Asturia.

Sagrada Familia, Barcelona/Wikipedia

Barcelona. Sagrada Familia, cea mai importantă creație a arhitectului Antoni Gaudí (1852-1926), Parcul Güell și Casa Milá, numită popular La Pedrera (Cariera de piatră), realizate tot de acesta, se numără printre cele șapte "Opere de Antoni Gaudí" înscrise de UNESCO pe Lista Patrimoniului Mondial între 1984 și 2005.

Cele șapte construcții dovedesc excepționala contribuție a creației lui Gaudí la evoluția arhitecturii și tehnicii contrucțiilor la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, potrivit site-ului whc.unesco.org. Sunt expresia unui stil eclectic și deosebit de personal căruia autorul i-a dat frâu liber nu numai în arhitectură, ci și în arta grădinilor, sculptură și alte arte.

Mănăstirea Pedralbes

Tot la Barcelona se află ansamblul în stil gotic Mănăstirea Pedralbes (El Real monasterio de Santa María de Pedralbes), una dintre bijuteriile care atrag în fiecare an mii de turiști. Nu degeaba orașul a fost plasat pe locul 11 pe plan mondial, locul 6 din Europa și primul din Spania (+2 locuri în clasamentul mondial și +1 în cel european în raport cu 2015).

La Oliva, Fuerteventura. Situat în nordul insulei Fuerteventura (Insulele Canare), La Oliva ocupă poziția a 14-a în Europa și a 2-a din Spania. Întinse plaje cu nisip fin și ecosisteme de mare valoare sunt câteva dintre principalele atracții ale acestei enclave turistice. În acest municipiu se află două parcuri naturale, Parcul Natural Corralejo, cu dunele sale, și Parcul Natural Islote de Lobos.

Plaza Mayor, Madrid/Wikipedia

Madrid.  Capitala spaniolă ocupă locul 17 între destinațiile europene preferate și al treilea din Spania. De la Palatul Regal la Plaza Mayor, trecând prin Puerta del Sol, unde se află "kilometrul zero", Gran Vía, una dintre principalele artere madrilene, sau Puerta de Alcalá, turiștii se pot bucura de clasic și modern, de o cazare bună și o gastronomie la înălțimea marilor capitale europene.

Adeje și Maspalomas, Insulele Canare. Două destinații din Insulele Canare ocupă locuri importante la nivel național. Adeje, de pe insula Tenerife, se situează pe poziția a patra, iar Maspalomas, din Gran Canaria, ocupă locul al șaselea.

Adeje oferă peisaje naturale pline de contraste și o rafinată gastronomie. La rândul său, Maspalomas se remarcă prin celebra sa plajă și dunele sale care atrag anual mii de turiști din diverse țări.

La Alhambra, Granada/ Wikipedia

Sevilla și Granada. La această ediție, Comunitatea autonomă Andalucía are două orașe în top 10. Sevilla, cu impresionante construcții precum Catedrala (Catedral de Santa María de la Sede de Sevilla), inclusă de UNESCO pe lista Patrimoniului Mondial, construită pe locul unei moschei, turnul La Giralda, fost minaret, turnul La Torre del Oro sau Plaza de Espana, i-a convins pe turiști să o considere al cincilea oraș din Spania. Orașul apare și în opere celebre precum "Carmen" de Georges Bizet și "Bărbierul din Sevilla" de Gioachino Rossini.

Granada, pe locul al zecelea, are monumente și locuri emblematice precum La Alhambra și El Generalife, înscrise de UNESCO pe Lista Patrimoniului Mondial, cartierul Sacromonte sau Catedrala. Orașul păstrează între zidurile sale o mare parte din istoria Spaniei. Cântecul "Granada" al mexicanului Agustín Lara, interpretat de Plácido Domingo încă din copilărie, i-a adus tenorului spaniol, printre apropiați, numele "El Granado".

Calviá, Insulele Baleare. Cei peste 50 de kilometri de litoral — cu țărmuri abrupte, golfuri, plaje — din Calviá i-au convins pe utilizatorii TripAdvisor să-l poziționeze pe locul al șaptelea.

Acest municipiu din nord-vestul insulei Mallorca, aflat la poalele lanțului muntos Tramuntana și pe malul Mării Mediterane, oferă numeroase oportunități de petrecere a timpului în aer liber și o rafinată gastronomie. În 2011, Peisajul Cultural al zonei Serra de Tramuntana a fost declarat de UNESCO Patrimoniu al Umanității.

Benidorm / Wikipedia

Benidorm și Llanes. Municipiul Benidorm, din provincia Alicante (Comunidad Valenciana), primește an de an tot mai mulți vizitatori. Plajele sale și o bogată ofertă hotelieră și de servicii i-au atras poziția a opta pe lista preferințelor.

La rândul său, municipiul Llanes (Comunidad Autónoma del Principado de Asturias) ocupă poziția a noua. Frumusețea localității, ansamblul său istorico-artistic și mediul său natural i-au cucerit pe turiști.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri