Iarna 2013-2014, cel mai slab sezon de schi din ultimii 40 de ani. Preţurile la cazare şi închiriere de echipament scad cu 50%

Data publicării:
schi-1

Este cel mai slab sezon de schi din ultimii 40 de ani, spun instructorii de schi care privesc cu resemnare cum se topeşte şi puţina zăpadă căzută la munte. Pârtiile pământii îi îndepărtează pe turişti, în ciuda reducerilor care ajung şi până la 50% din preţul cazării sau cel de închiriere a echipamentelor de schi.


În staţiunile din judeţul Braşov şi de pe Valea Prahovei doar saniile mai alunecă, şi ele cu greu, pe cele câteva petice de zăpadă rămase. Pârtiile arată aproape ca vara, iar cele mai multe sunt închise. „De peste 40 de ani a fost cel mai slab sezon. Lumea, din păcate, când vede atâta verde, nu crede că se poate schia”, spune Emil Fărcăşanu, director de agrement în staţiunea Poiana Braşov. Aşa că administratorii pârtiilor nici nu s-au mai obosit să dea drumul la tunurile de zăpadă. Afară este foarte cald, zăpada este apoasă, iar la baza pârtiilor ratracurile stau nefolosite.

Afacerile care depind de zăpadă sunt la pământ - la centrele de închirieri abia mai intră câţiva clienţi. Hotelierii se plâng şi ei, dar asta nu i-a împiedicat pe cei de la Poiana Braşov să ţină până acum preţurile la un nivel foarte înalt. În medie, aproape 600 de lei costă camera dublă. Abia de marţi, preţurile vor scădea cu 50%.

Puţinii turişti îşi petrec ziua mai mult în cafenele, iar cei veniţi din alte ţări în căutarea zăpezii vor pleca dezamăgiţi.

După iarna cu valenţe de primăvară, hotelierii aşteaptă acum Paştele, în speranţa unor încasări mai bune.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri