Interviu „Ca-n Filme”. Corneliu Porumboiu, despre noua sa producție
„Îmi place să spun nu atât că personajul ăsta principal sunt eu, cât că tot filmul îs eu”, le povestește, amuzat, regisorul Corneliu Porumboiu reporterilor „Ca-n filme”.
„Cred că toate filmele mele au până acum, au o doză de absurd, au o doză de ironie, o doză de distanță, în același timp și apropiere cumva...”, adaugă el.
„Cel mai pasionant film experimental pe care cinematografia român l-a produs până acum”, acesta este verdictul criticilor despre „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”, cea mai recentă producţie regizată de Corneliu Porumboiu.
„L-am făcut într-un fel cu un soi de nostalgie pentru... pentru peliculă. (...) Acum vreo trei ani, dacă nu mă înşel, a existat un proiect de lege prin care la concursul CNC - printre altele la concurs trebuia să aplici cu un decupaj regizoral, nu cu scenariu. Şi asta mi-a adus aminte de felul în care am început eu să învăţ cinema la UNATC...”, povestește regiszorul.
„Pelicula era foarte importantă, eu am lucrat în şcoală practic foarte mult pe peliculă şi aveai o anumită cotă. Iar profesorii, pentru a preîntâmpina anumite excese, la examen trebuia să vii cu un decupaj regizoral. (...) Cumva propunerea aia din lege (...) m-a întors în timp, aşa cumva, şi am început să mă gândesc la felul în care am început eu să fac cinema, la felul în care am învăţat asta, ca să o spun mai direct, sărăcia mijloacelor... da, cred că asta a fost (...) primul impuls!”, mărturisește el.
„Trăim într-o lume în care competiţia contează”
„Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism” este un film despre îndoială şi nehotărâre. Corneliu Porumboiu a afirmat deseori că nu îi place să scrie despre personaje excepţionale într-o situaţie excepţională, aşa ca personajul interpretat de Bogdan Dumitrache îi seamănă într-un fel.
„E un film, dacă vrei, autoreferenţial, nu atât un film autobiografic... Sunt lucruri din biografia mea, dar sunt şi lucruri... Cred că e mai mult despre un soi de fragilitate, ceva între, un interval din ăsta care... o stare din asta de echilibru cumva foarte firav...”, explică regizorul.
Pentru Corneliu Porumboiu, ca şi pentru majoritatea cineaştilor români, mijloacele firave au reprezentat întotdeuna o problemă. Primul său lungmetraj, „A fost sau n-a fost”, apărea în 2006, la doar un an după ce Cristi Puiu urnise Noul Val al Cinemaului Românesc cu „Moartea Domnului Lăzărescu”. Contextul în care Porumboiu intra în cinematografia autohtonă era precar: finanţări aproape inexistente, public făţiş declarat împotriva filmelor româneşti pe care le considera „gri şi plictisitoare”. Însă Porumboiu a răzbit.
„Asta este, trăim într-o lume în care competiţia contează, vedem competiţii non stop la televizor, peste tot competiţii”, spune el.
„A fost sau n-a fost” a spulberat orice competiţie. În anul 2006, a câştigat un premiu la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, dar şi trofeul „Transilvania” la TIFF. Comedia absurdă despre patronul unui post TV local care, împreună cu doi invitaţi, îşi împărtăşeşte amintirile gloriei de revoluţionari și vrea să răspundă la o întrebare care de 16 ani nu-și găsește răspunsul - A fost sau n-a fost revolutie în orasul lor? - l-a plasat pe Porumboiu printre cei mai apreciaţi regizori tineri din România.
Întrebat dacă au deschis premiile multe uşi, el a răspuns: „Evident, evident! Și în primul rând filmul „A fost sau n-a fost”, care a luat premiul la Cannes, cu siguranţă că a adus mai multă lume în sală la vremea respectivă. Cum şi al doilea...”.
„E foarte bine pentru cinema-ul românesc, au fost foarte bune premiile ăstea, sunt foarte bune, dar de aici încolo probabil trebuie păstrat şi creat un anumit public. Spun şi eu aşa pentru că din 2005, adică de la „Moartea Domnului Lăzărescu”, sunt... opt, nouă ani de când se tot iau premii... (...) Şi publicul variază!”, este de părere Corneliu Porumboiu.
Care este stilul regizorului
Pasionaţii deja îi ştiu preferinţa pentru cadrele secvenţă şi aşteptarea istovitoare care răzbate din filmele sale. Au făcut istorie secvenţa în care Dragoş Bucur mănâncă ciorbă în „Poliţist, adjectiv” sau discuţia despre versurile unei anumite melodii interpretate de Mirabela Dauer.
Însă acesta este stilul Porumboiu. Care îşi alege cu grijă actorii. Prima regulă: să nu lucreze decât cu profesionişti.
„Asta e iar o zonă de metodă dacă vrei, la film. Pentru că eu am fost obişnuit aşa. Am lucrat cu actori, tot timpul am avut nevoie de actori profesionişti şi care să fi jucat în ceva înainte... Cred că e o zonă care, cred că e un lucru care ţine de educaţia mea, dacă vrei, de metoda mea... Există, evident, există... poate pierzi un anumit tip de prospeţime... Noi facem filme cu bugete destul de mici, nu îţi poţi permite, sau până acuma nu mi-am putut permite mai mult de patru săptămâni de filmare, deci asta te due la un alt tip de a lucra... adică cu siguranţă!”, explică tânărul regizor.
Pentru „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism” a existat totuşi un element-surpriză.
„Dacă la „Poliţist, adjectiv” am scris de la un moment dat încolo cu Dragoş în minte, ca şi la Visul lui Liviu de fapt, la ăsta nu am avut niciun actor. La „A fost sau n-a fost” ştiam că va juca Teo şi Ion Sapdaru, dar ăsta a fost primul rol pe care l-am decis, adică ambele roluri le-am decis la casting”, spune Corneliu Porumboiu.
„A fost greu! M-a ţinut două luni jumate în casting şi la jumătate, după o primă tură, după vreo lună şi jumătate, mi-a zis: Băi, îmi place de tine, dar îl prefer pe celălalt... (...) Una peste alta, cred că asta m-a motivat şi m-a dus unde voia...”, povestește Bogdan Dumitrache, „Paul”.
„Primul şoc, prima surpriză a fost că am primit textul şi trebuia să-l învăţ şi să vin direct cu o propunere la faţa locului, să intru în pâine. Pentru că în teatru se lucrează altfel (...). Aici a fost totul mult mai rapid”, rememorează Diana Avrămuţ, „Alina”.
„La început îi castingul, apoi poate să fie o discuţie, apoi o lectură de text, apoi o improvizaţie... (...) Sunt nişte etape şi la casting. Atunci când ajungi la fazele celelalte cer textul învăţat şi discut, chiar fac mişcare, iar sunt lucruri care vin dintr-un tip de economie, şi poate de aia ai nevoie de actori profesionişti. Pentru că un tip de film cu profesionişti se face mai mult în zona asta de improvizaţie”, detaliază regizorul.
Se lucrează mult şi greu cu Porumboiu. Se trag zeci de duble, se repetă obsedant şi cu atenţie migăloasă la detalii. Din nou, chestiune de stil regizoral.
Lăsând gluma la o parte, o astfel de muncă de chinez este teribil de anevoioasă. Porumboiu se documentează şi stabileşte filmarea în cele mai mici detalii cu fiecare membru al echipei. Aşa descoperă tonul şi direcţia filmului.
„Se discută mult, poate încep cu nişte referinţe, se văd ălea, după care poate vine el cu nişte idei, se construieşte ca şi cu actorii... E un proces de durată, nu e imediat... (...) Același lucru îl fac şi cu scenograful, şi cu costumele... Sunt lucruri care vin în timp!” La „Poliţist, adjectiv” am făcut documentare foarte multă... Iar la „A fost sau n-a fost” ştiam personajele ălea... mai mult actorii şi-au făcut documentarea pentru respectivul rol”, adaugă regizorul.
Anul acesta, filmul lui Corneliu Porumboiu a participat la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno şi la cea de-a 19-a ediţie a Festivalului de la Sarajevo. Spre sfârşitul lui octombrie, filmul va merge la New York, fiind selecţionat în competiţia oficială a celei de-a 51-a ediţii a Festivalului de Film de la New York. Totuşi, Porumboiu nu se poate gândi prea mult la el, acum că montajul s-a terminat. Deja îl plănuieşte pe următorul.
„Îţi dai seama că nu pot fi obiectiv. Cred că e un film bun”, conchide el, râzând.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
