Sari la conținut

Invitaţie la concurs lansată din spaţiu

Astronautul francez Thomas Pesquet, aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), a dat startul unui concurs literar inspirat din romanul ”Micul Prinţ”, de Antoine de Saint-Exupéry. Participanţii trebuie să expedieze până pe 28 februarie textele, care vor descrie o prelungire a călătoriei întreprinse de personajul Micul Prinţ pe o planetă fictivă, considerată a opta planetă din Sistemul Solar, informează Le Figaro, preluat de News.ro.

cosmos spatiu statia orbitala - GettyImages - 12 sept 15

Pe 17 noiembrie 2016, astronautul Thomas Pesquet a decolat de pe cosmodromul Baikonur la bordul unei capsule ruseşti şi a ajuns cu bine la bordul ISS, în cadrul misiunii ”Proxima”. Astronautul francez a luat cu el un volum cu operele complete ale scriitorului Antoine de Saint-Exupéry. Dorind să îi aducă un omagiu, Thomas Pesquet a lansat pe 2 ianuarie, din spaţiu, un concurs literar care se adresează tinerilor cu vârste de până la 25 de ani.

Condiţiile de participare la acest concurs, explicate într-un scurt mesaj video înregistrat la bordul staţiei, sunt următoarele: candidaţii trebuie să redacteze un text scurt, de cel mult o pagină, care descrie o prelungire a călătoriei Micului Prinţ pe cea de-a opta planetă a Sistemului Solar şi întâlnirile pe care celebrul personaj le va face în acea lume extraterestră. Candidaţii trebuie să expedieze textele până pe 28 februarie, iar cei cinci finalişti vor fi selectaţi de un juriu. ”Le Petit Prince” (”Micul Prinţ”) este un roman al scriitorului francez Antoine de Saint-Exupéry, pasionat de aviaţie, care a apărut mai întâi în limbile engleză şi franceză la editura Reynal & Hitchcock din New York, pe 6 aprilie 1943, şi apoi în Franţa, la editura Gallimard, în noiembrie 1946.

Tradus în 270 de limbi, volumul ”Micul Prinţ” a fost vândut în peste 145 de milioane de copii în lumea întreagă. Povestea acestui erou, care călătoreşte în spaţiu zburând de pe un asteroid pe altul, căzând apoi pe Pământ, unde se întâlneşte cu o vulpe, întruchipează în opinia lui Thomas Pesquet ”esenţa poeziei şi a visului”. Cu ocazia aniversării publicării americane a volumului, pe 6 aprilie 2017, astronautul francez, ambasador onorific al concursului şi preşedintele juriului, va realiza o lectură publică, de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, cele două texte care vor fi considerate cele mai bune. Concursul, intitulat ”Faites voyager vos histoires dans l'espace”, este organizat de Le Labo des Histoires, fundaţia Antoine de Saint-Exupéry pentru Tineri, în colaborare cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA), Cité de l'Espace şi Institutul Francez. Staţia Spaţială Internaţională, un proiect internaţional la care participă 16 ţări, finanţat în principal de Statele Unite, a fost creată pentru a înlocui fosta staţie spaţială sovietică MIR şi este locuită în permanenţă de echipaje de astronauţi, începând din anul 2000. Cu un cost de 100 miliarde de dolari, ISS a fost plasată pe orbită în 1998 şi pluteşte deasupra Terrei la o altitudine de aproximativ 400 de kilometri.

Pe aceeași temă