Ioan T. Morar: La facultate am constatat că oamenii mint și atunci am fost puţin derutat
Cei 7 ani de acasă
Formula de 7 ani de acasă este foarte potrivită, pentru că 7 este o cifră magică, într-un fel. Am avut 7 ani de acasă, acasă. Nu am mers la grădiniţă. În vremurile acelea era mai complicat. Adică, nu toată lumea, nu era obligatoriu să mergi la grădiniţă. Mama mea era casnică, aşa încât educaţia am primit-o în aceşti 7 ani, direct de la părinţii mei.
A fost o educaţie de bun-simţ, de oameni simpli, temători de Dumnezeu, a fost o educaţie în spiritul credinţei, în spiritul respectării poruncilor, celor 10 porunci, în spiritul respectului pentru aproapele tău, aşa încât am ajuns în viaţa cea mare, mai târziu, aproape nepregătit. Pentru că pentru prima dată am constatat că oamenii nu sunt exact atât de buni precum mi-au spus părinţii mei.
La facultate, am constatat că oamenii mint, oamenii păcălesc. Şi-am fost atunci puţin derutat. M-am adaptat respectând în continuare bagajul acela de percepte, fiind în continuare un fraier, după cum zic unii. Încă mă mai las păcălit şi nu-mi imaginez că pot să iau ceea ce se spune "ţeapă" şi, totuşi, aproape de fiecare dată se dovedeşte că am fost crescut bine, dar pentru altă lume.
Regula mea de politețe
Îmi place să fiu punctual. Îmi place mai degrabă să aştept decât să fiu aşteptat. Nu ştiu de unde vine asta, pentru că nu sunt nici neamţ, nu am nicio formaţiune de asta riguroasă, dar sunt un om punctual care-şi face probleme dacă trebuie să ajungă într-un loc, iar dacă întârzii, este tragedie. Mă stresează peste măsură.
România civilizată
M-am gândit adeseori dacă e ceva între Franţa, unde locuiesc acum, şi România. Franţa şi-a pierdut ceea ce s-ar putea numi cavalerismul în comportamentul între sexe. A trecut tăvălugul politic şi corect care face femeile să fie egale cu bărbaţii, dar nu în ceea ce i se cuvine, ci în obiceiuri. nu trebuie să cedezi locul unei femei. Este aproape o impoliteţe.
În România, din fericire, s-a mai păstrat acest respect, această etichetă, această politeţe vizibilă care nu s-a topit sub tăvălugul ăsta al egalităţii prost înţelese între sexe. Respectul pentru doamne este un lucru care încă există în România, e drept că nu la generaţiile cele mai tinere, dar la generaţia mea încă se mai spune "sărut mâna" şi încă se mai sărută mâna în anumite condiţii.
România necivilizată
Mâncatul de seminţe mi se pare o chestie... Am văzut la aeroportul Otopeni. Acum nu mai există, dar acum un an, un an şi jumătate, prima reclamă pe care o vedeai intrând în România, chiar pe jos, reclamă la seminţe de floarea-soarelui. E un lucru foarte mic. E adevărat că asta nu ne face viaţa mai frumoasă sau mai bogată sau mai urâtă. Dar pe mine mă deranjează.
Modelul meu de bună-cuviință
Părinţii mei au fost nişte oameni - tatăl meu mai trăieşte încă - nişte oameni care au făcut lucrurile cum se cuvine. Asta mi se pare important. Am avut lansare de carte la Arad şi tatăl meu, în vârstă de 86 de ani, a venit îmbrăcat impecabil, în costum, cu cravată, cu cămaşă albă. Eu nu eram îmbrăcat în costum la lansare. Eu am luat-o mai lejer, dar tatăl meu a venit cu tot respectul pentru un eveniment la care participa şi atunci m-am gândit: uite, există încă o generaţie care din păcate se stinge şi care apreciază sărbătorescul fiecărei zile.
Întâmplări nepoliticoase
E un obicei care mă deranjează: aplaudatul în avion. Mie mi se pare un lucru care depăşeşte politeţea. Să aplauzi pilotul care şi-a făcut datoria, este ca şi când vii cu taxiul şi când ai ajuns, aplauzi şoferul de taxi. Mi se pare un surplus, o hiperpoliteţe care nu-şi are loc în avion.
Lumea ideală
Dacă fiecare om ar fi cumva convins, nu constrâns să adopte o regulă de politeţe în plus faţă de cele pe care le are, cred că lumea ar fi mult mai frumoasă.
O doamnă se cunoaște după...
Atitudine, după ţinută, după o anumită gramatică a gesturilor. Există o vorbă care spune "domnu-i domn şi-n şanţ", desigur e peiorativă, dar o doamnă, un domn se recunosc de la distanţă chiar şi atunci când nu trebuie să recunoască că sunt domni sau doamne.
Am învățat că...
Am învăţat că oamenii sunt diferiţi, că diferenţa trebuie să ne facă să-l admirăm pe celălalt, nu să-l dispreţuim, am învăţat că trebuie să dai mai mult decât aştepţi să primeşti. Şi-am învăţat că starea de bine depinde de cât faci tu pentru ceilalţi, nu cât fac ceilalţi pentru tine. Nu parafrazez o celebră vorbă politică, dar pur şi simplu, dacă tu reuşeşti să te dăruieşti, restul vine de la sine. Sigur că atitudinea de om deschis te face mai vulnerabil, dar şi cu aceste pagube colaterale, eu voi continua să sper că oamenii sunt buni.
Despre emisiunea Bonton
Dacă nu te lupţi cu morile de vânt, cu ce să te lupţi?! Dar merită să faceţi orice, pentru că peste ani, poate că din această emisiune, din lucrurile pe care le spun invitaţii dumneavoastră se va naşte un gest undeva. Ştiţi teoria fluturelui: fluturele dă din aripi aici şi dincolo se porneşte o furtună. Poate că emisiunea dumneavostră să fie o uşoară bătaie din aripi şi furtuna de bune maniere să se declanşeze peste o vreme.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
