Istoria parfumului – de la ceremoniile religioase ale egiptenilor la o industrie de 27 miliarde de dolari

Data publicării:
parfum

Primele atestări documentare ale parfumului se găsesc la vechii egipteni, care foloseau diferite arome în cadrul ceremoniilor religioase. Preoţii ardeau ierburi aromatice, tămâie sau smirnă cu gândul de a castiga favorurile divinităţilor.

„Cei care au cunoscut un rafinament în mirosuri şi în parfumuri a fost lumea arabă. Însă interdicţia lor de a atinge, de a folosi şi de a obţine alcoolul (...) a făcut ca parfumeria pe baza alcoolică să nu se dezvolte în acel spaţiu cultural. Existau parfumuri uleioase, parfumuri solide, însă parfumeria într-un suport lichid cum vedem în ziua de astăzi în Europa şi în toată lumea a apărut mult mai târziu, de abia în jur de 1300”, spune Mihai Cosmatchi, lector Fundaţia Calea Victoriei.

Primul parfum realizat prin procedeul distilării a fost făcut pentru regina Elisabeta a Ungariei din flori de rozmarin şi apă de roze.

„Nu era neapărat folosită ca un parfum, ci ca medicament, folosită pe piele şi înghiţită”, mai spune lectorul.

Abia în secolul al XVI-lea, Franţa capătă un rol important pentru parfumerie, după ce Caterina de Medici devine soţia regelui Henric al II-lea al Franţei.

„Caterina de Medici pleacă cu o întreagă curte de artizani parfumieri care produceau şi otrăvuri, nu numai parfumuri, aducând cu ea faimoasa notă de iris de Florenţa. Nu este mirosul florii de iris, care nu prea miroase, ci mirosul bulbului de iris care e fermentat timp de patru ani”, amintește Mihai Cosmatchi.

De-a lungul vremii s-au descoperit multe arome şi esenţe, însă marea artă a parfumeriei şi marile succese în domeniu au avut loc în secolul al XIX-lea, când parfumurile încep să se realizeze cu ajutorul ingredientelor chimice.

„Procedeul de obţinere a ingredientelor naturale este mult mai costisitor decât cel în laborator. Am să vă dau un exemplu: pentru obţinerea unui kilogram de ulei esenţial de trandafir se risipesc 5-6 tone de petale de trandafir”, explică Mihaela Ignat, director de magazin de parfumuri.

Foarte multe case de parfumerie apărute în urmă cu 100 de ani au dispărut sau au devenit case de nişă, iar astăzi cele mai cunoscute mărci de parfumuri poartă numele unor mari creatori de modă. Primul designer care a avut intuiţia să pună împreună hainele şi parfumul a fost Paul Poiret, la începutul secolului XX. El consideră că o femeie bine îmbrăcată trebuie să miroasă bine. Ideea lui Poiret a fost una de mare succes.

„La fel s-a întâmplat şi cu Yves Saint Lauren care avea profituri de cinci ori mai mari din parfumuri decât din haute couture”, afirmă Mihai Cosmatchi.

„Un alt personaj ar fi Hubert de Givenchy, a fost creatorul casei Givenchy care atunci când şi-a lansat primele sale două parfumuri, unul dintre ele fiind L`Interdit, şi-a ales ca imagine reprezentativă a acestuia o actriţă, Audrey Hepburn. Ea era un simbol al feminităţii, o actriţă de succes. A primit cu mare bucurie această veste, mai mult decât atât, a făcut-o fără să perceapă vreo taxă sau vreun beneficiu în urma acestei imagini”, spune Mihaela Ignat.

Toate marile mărci de parfumuri au fost lansate cu o comunicare agresivă, încercând să îşi impună un stil, nu neapărat o tendinţă şi să devină un produs de referinţă. Strategia de a transforma parfumurile în adevărate branduri contează mai mult decât mireasma lor. La începutul anilor '90, casa Thierry Mugler a avut una dintre cele mai controversate lansări.

„Parfumul a fost lansat în Paris în trei sau patru parfumerii la început, iar vânzătoarele erau instruite să pulverizeze pe mâna unei potenţiale cliente şi să i se spună că este un parfum special şi atât. Şi a început să circule un zvon în Paris, că e un parfum ciudat de la Thierry Mugler care a apărut şi vânzările au crescut extrem de lent şi parfumul nu s-a perimat. Trebuia să cauţi parfumul, nu era uşor de găsit. Strategie pe care o aplică şi Guerlin acum”, povestește Mihai Cosmatchi, lector Fundaţia Calea Victoriei.

Parfum, apă de parfum sau apă de toaletă. Deşi sunt prezentate sub acelaşi nume, diferenţele între ele sunt semnificative.

„Diferenţa este dată în mare parte de concentraţie. Parfumierii se joacă cu notele parfumurilor pentru a evidenţia o anumită faţetă a acestuia”, explică Mihaela Ignat, director de magazin de parfumuri.

„40% pentru parfum, 15-20 pentru apă de parfum şi 10-15 pentru apă de toaletă. Diferenţele sunt un pic şi de compoziţie. Apă de toaletă este cel mai democratic produs, este accesibil, deci trebuie să miroasă mai puţin, segmentant, se cere prospeţime, foarte multă claritate, deci domină notele de vârf şi notele destul de transparente şi destul de uşoare. Şi diluţia, evident, face că preţul să fie un pic mai mic. Dovadă că parfumul ca atare este adevăratul produs de lux e faptul că puţine mărci de parfumuri lansează pe piaţă şi formă de parfum. Apare numai apă de toaletă şi apă de parfum. Apa de parfum a apărut prin anii '80. Criticii spun că e o invenţie a departamentului de marketing”, afirmă Mihai Cosmatchi.

Atunci când ne hotărâm să folosim o anumită marcă, este importantă atât calitatea unui parfum, dar şi în ce cantitate îl folosim.

„Zicala mai puţin parfum şi mai mult săpun este cât se poate de adevărată”, spune Mihaela Ignat.

„Trebuie să ţinem cont de cei din jur când ne parfumăm. Gândiţi-vă că nu toată lumea are aceleaşi gusturi şi poate că dacă sunt într-un restaurant, eu vreau să miros mâncarea şi nu vreau să miros parfumul vecinei mele”, susține Mihai Cosmatchi.

Un parfum trebuie să ne reprezinte atât că temperament şi caracter, dar ţine chiar şi de spaţiul cultural în care trăim.

„Un parfum prost ales poate să compromită impresia pe care o faci, însă şi aici gusturile sunt atât de diferite. Gustul rusoaicelor pentru parfumuri puternice, cu trandafiri, gustul german pentru parfumurile ciprate, stilul italian şi stilul spaniol care merge către parfumuri foarte delicate, mai puţin senzuale”, mai spune lectorul.

În prezent, parfumul este o afacere de peste 27 miliarde de dolari. Dar ce deosebeşte un parfum special de unul obişnuit este mai mult marketing-ul de care se bucură şi mai puţin aromele sale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri