Kids Fest Oradea, ediția a II-a

Data actualizării: Data publicării:
kids fest oradea

Și anul acesta, de Ziua Copilului, adunăm toată familia și ne întâlnim la Kids Fest Oradea, ediția a II-a, pentru a-i sărbători pe cei mici timp de 3 zile.

În perioada 1-3 iunie, Cetatea Oradea se îmbracă în veselie și culoare, pentru o petrecere pe cinste cu spectacole de teatru, magie, ateliere inedite, personaje de poveste, standuri cu dulciuri și activități pentru întreaga familie.

Kids Fest Oradea este este cel mai colorat și distractiv festival pentru copii din județul Bihor. Un eveniment organizat de Primăria Municipiului Oradea prin Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea).

Ce am pregătit pentru petrecere

La fel ca la prima ediție a Kids Fest Oradea, și anul acesta, programul celor 3 zile de festival a fost conceput pentru toate vârstele. Pe lista de activități au fost incluse spectacole de teatru cu și pentru copii, care vor fi puse în scenă de trupe din România și din străinătate, numere spectaculoase de magie, ateliere de creație inedite, personaje de poveste și invitați de seamă.

Printre atracțiile festivalului se numără nume sonore în universul copiilor, și anume: Marian Râlea, celebrul actor recunoscut pentru emisiunea Abracadabra, va anima atmosfera la Kids Fest cu spectacolul “Judecata Poveștilor”; Iluzionistul Lorenzo, cel mai titrat magician român, recunoscut la nivel internațional, ne va transmite “Magia copilăriei”, iar carismatica Ella Bella va veni la Kids Fest tocmai din YupiLandia.

Lista de invitați nu se încheie aici, întrucât nu putem da o petrecere pentru copii fără cei mai buni prieteni ai prichindeilor, Prietenii Veselie, care se vor asigura că sărbătoriții vor avea parte de sesiuni de face painting, tatuaje cu sclipici și baloane modelate după bunul plac.

O serie de ateliere inedite sunt programate pentru cele 3 zile de eveniment, menite să stimuleze creativitatea și să provoace imaginația celor prezenți: de la atelier de luterie, atelier de olărit și meșteșuguri, până la air soft și tir cu arcul. Totodată, Centrul de echitație Mentor va susține în premieră ateliere de echitație în parcul Cetății de la intrarea Estică (intrare dinspre Strada Redutei).

În fiecare zi de festival, pe scena Kids Fest se vor juca spectacole de teatru pentru toate vârstele, iar în curtea Cetății Oradea, participanții la eveniment se vor putea bucura de un parc cu jucării tradiționale, tobogane și jocuri uriașe, bazine cu apă, minigolf și trambuline.

Festivalul veseliei și al culorilor

Cetatea Oradea se transformă pentru 3 zile în cel mai colorat și animat punct al orașului. O suită de personaje de poveste, bufoni regali, soldați de jucărie și alți prieteni ai copiilor, va întâmpina participanții la festival cu multă veselie, în timp ce curtea Cetății va deveni un univers colorat al jocurilor, toboganelor, dulciurilor și al distracției.

Cetatea va fi amenajată în mai multe zone tematice: zona jocurilor, zona atelierelor de creație, scena cu spectacole de teatru, muzică și dans, zona de food și zona de relaxare.

Un eveniment organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) cu sprijinul Primăriei Oradea prin Muzeul Orașului Oradea - Complex Cultural.

Programe oferite cu sprijinul: Asociația Deus Vult Oradea și Muzeul Orașului Oradea – Complex Cultural.

Promovat de: DigiMobil și DigiFm.

Sprijinit de: Auchan Retail România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri