Lacul Albastru, monument al naturii, va fi introdus în circuitul turistic

Data publicării:
lacul

FOTO: laculalbastru.ro

Lacul Albastru, renumit pentru culoarea albastru-verzuie, având o particularitate hidrochimică ce-l face atractiv atât pentru turiștii români și străini merită a fi promovat ca destinație turistică. Lacul e situat în vecinătatea a două cabane montane renumite pentru pârtiile de schi, iar accesul din DN 18 pe un drum lateral care comunică spre cele două stațiuni montane asigură accesul turiștilor până în marginea lacului”, a spus Dorin Pașca, potrivit Agerpres.

Turiștii care doresc să ajungă pe jos pot folosi o potecă marcată, dar se pot orienta apelând la un panou informativ întâlnit chiar în centrul orașului Baia Sprie.

FOTO: laculalbastru.ro

Specialiștii în geologie presupun că Lacul Albastru s-a format în perioada anilor 1919-1920 prin prăbușirea unor galerii de mină situate pe vechiul filon Domnișoara. Lacul cu o suprafață de 0,5 ha este străjuit de o pădure de gorun și pin, iar în jur lui s-a format un biotop specific. Apa lacului este puternic acidă având în conținut ioni de sulf, dar și o mineralizație sulfurată în care se regăsesc ioni de cupru care dau apei o culoare albastru-verzuie.

Lacul Albastru se află în custodia administrației Parcului Natural Munții Maramureșului, fiind considerat un bun științific care trebuie conservat.

În amontele lacului se află stațiunea și lacul Mogoșa, pârtia de schi și vârful Mogoșa unde funcționează releul radioului și televiziunii publice.

FOTO: laculalbastru.ro

La o distanță foarte scurtă de lac se află stațiunea montană Șuior cu pârtiile de schi și un lac special amenajat pentru delectarea turiștilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...