Locul din România comparat cu Munţii Alpi

Data publicării:
ilustratie munte alpi getty images 12.07

Lacul Mocearu, un ochi de apă dulce, format într-un munte de sare, este locul în care parcă cerul şi pământul se împletesc armonios şi oferă temerarilor un peisaj rar. Şi ca totul să fie perfect, aerul din zonă e atât de curat încât poate fi comparat cu uşurinţă cu cel din Munţii Alpi.

Lacul Mocearu este un colţ de rai natural, cu aer ozonat la fel ca cel din Alpi. Ochiul de apă se află la 10 km de centrul comunei Lopătari, iar până aici trebuie să mergeţi pe un drum destul de anevoios. Chiar şi aşa, oamenii nu ocolesc zona.

Foarte multă lume vine pentru relaxare, aerul curat, este undeva la 900 de metri altitudine. S-a luat probă de aer şi este poluare zero, echivalează cumva cu Munţii Alpi”, a spus Daniel Buzea, administrator pensiune.

Turiştii care ajung în această zonă au ocazia pentru a se bucura de natura încă sălbatică, de drumeţiile până la Grunjul de sare de la Mânzăleşti, la Vulcanii noroioşi, Vârful Penteleu şi Masivul Ivăneţu

Dacă doriţi să admiraţi natura şi să vă încărcaţi plămânii cu aerul tămăduitor, dar să faceţi ceva mai puţin efort, o plimbare pe lacul Mocearu este soluţia perfectă.

Lacul Mocearu are un renume deosebit şi printre pescari. Turiştii care nu se pot dezlipi de aceste locuri minunate se pot caza la pensiunea de pe malul lacului.

Dacă veniţi de la Bucureşti, mergeţi pe E85 până la Buzău. De aici şi până la lac mai aveţi de mers aproximativ două ore. Din Lopătari, mergeţi spre Plaiul Nucului, pe un drum destul de prost. Vă recomandăm să vă înarmaţi cu multă răbdare şi, dacă e posibil, să aveţi o maşină cu garda înaltă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri