MEDICUL DE GARDĂ. Ce greșeli se fac în tratarea depresiei

Data publicării:
depresie-1

În primul rând, depresia la femei trebuie tratată foarte serios. Trebuie să ştim că depresia este în primul rând organică. Asta înseamnă că în spate există o boală, o afecţiune, o tulburare, un dezechilibru, cel mai frecvent al glandei tiroide.În al doilea rând, în spate se pot găsi o grămadă de alte afecţiuni, cum ar fi digestive, ginecologice. Dar depresia este şi o depresie somatică, neurovegetativă. Cred că aici e mai greu de tratat”, explică medicul.

Sorin Cadar atrage atenția că 90% din cazurile de depresie apar după naștere, chiar dacă acest lucru nu este vizibil decât după mai mult timp. „Mama este obosită, mama este tracasată, mama este speriată de ce se poate întâmpla copilului, mai ales la prima naştere, şi toată lumea pune depresia pe seama oboselii mamei după naştere, dar nu este în regulă”, spune el.

În momentul în are sunt sesizate simptomele depresiei, femeile trebuie să se prezinte la medic pentru a fi diagnosticate.

Dacă este vorba de tiroidă, se tratează tiroida, dacă este vorba de zona digestivă se tratează zona digestivă, dar dacă este vorba despre depresia post-partum atunci în homeopatie sunt multe medicamente”, spune el.

Medicul recomandă ceaiuri de tei, sunătoare sau mușețel și miere de tei, dar avertizezază că orice tratament, chiar și cel din plante, trebuie recomandat de medic.

De cele mai multe ori se face o eroare majoră: iau un ceai, fac un tratament naturist. A nu se uita, este vorba de tratament! Aceste ceaiuri, aceste seminţe se numesc medicamente. Şi ceapa în ceai e un medicament. Şi teiul dăunează şi sunătoarea în mod excesiv dăunează. O să fie probabil foarte interesant să va spun că excesul de ceai de sunătoare predispune la o afecţiune de piele, respectiv fotosensibilizare. Omul respectiv nu prea mai poate să stea la soare şi nimeni nu îşi explică de ce. Pentru că acel ceai este un medicament şi trebuie recomandat de către un medic”, explică el.

Sorin Cadar avertizează că tratamentul medicamentos recomandat de psihiatru este, de multe ori, inutil și dăunător.

Închipuiţi-vă că este vorba de o depresie reactivă: o amintire trecută, nişte fapte trecute care ne marchează în momentul actual şi determină depresia. Un tratament psihiatric nu va linişti depresia, ci o va masca. Da, dar trecutul va lucra în continuare. Un tratament psihiatric poate fi folosit dacă este extrem de bine diagnosticată afecţiunea. Dacă este superficial diagnosticată, acest tratament va da dependenţă”, avertizează el.

Medicul recomandă discuțiile cu un psiholog și, ca terapii complementare, homeopatia, aromaterapia, talasoterapia, meloterapia şi cromoterapia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesaje speciale de Sfântul Vasile. Cele mai frumoase urări pentru cei dragi
Digi FM
Pericol ascuns în transportul public. Ce trebuie să faci după fiecare călătorie pentru a evita ploșnițele
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sorin Brotnei spune de ce s-a destrămat trupa Akcent. Totul a plecat de la bani: “El lua mai mult și voia și...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Inflația mănâncă mult din pensiile mici: 2,7 milioane de români nu-și mai pot acoperi cheltuielile de bază
Newsweek
Schimbare importantă la pensie de la 1 iulie. Cine va primi bani în plus și despre ce sume e vorba? 3 exemple
Digi FM
Mihai Bendeac, atac dur la adresa lui Gigi Becali. Ce l-a revoltat după inaugurarea bisericii din Pipera
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Unul dintre cele mai mari mistere de la Stonehenge ar putea fi rezolvat. Cum a ajuns uriașa Piatră a...
Digi Animal World
O pisică a urcat pe scenă în timpul finalului din „Romeo și Julieta” și a cucerit internetul: „A furat...
Film Now
Tom Cruise și Elsina Khayrova, mai tânără decât el cu 25 de ani, din nou împreună? Apariția care a stârnit...
UTV
Zendaya și Tom Holland au întors toate privirile la Madrid. Cei doi au dat startul turneului pentru...