Membrii trupei ABBA s-au reunit timp de o seară la Stockholm

Data publicării:
abba reuniti

Întrebat de presă, unul dintre ei, Benny Andersson, a spus că "nu crede" că se vor mai afla împreună pe o scenă, scrie Agerpres

"Suntem aici pentru a sărbători", a declarat și Bjoern Ulvaeus, proprietarul restaurantului făcut după modelul tavernei grecești din filmul „Mamma Mia!”, potrivit unei publicații locale. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Benny Andersson, Anni-Frid Lyngstad (Frida), Agnetha Fältskog și Bjoern Ulvaeus și-au făcut apariția separat, pe covorul roșu, spre marea încântare a fanilor și a invitaților, care plătiseră echivalentul a 157 de dolari pentru un bilet. 

Potrivit The Local, în cursul serii de miercuri, la un moment dat, cei patru au pozat alături, timp de 20 de secunde, dându-le astfek ocazia invitaților să surprindă imaginea rară a reunirii legendelor pop.

Membrii ABBA, idoli ai muzicii disco din anii 70, cu ținutele lor de scenă extravagante și prezența lor antrenantă, nu au mai fost văzuți în același loc din 2008, la premiera de la Londra și de la Stockholm a filmului „Mamma Mia!”. 

 

„ABBA dă o șansă noii afaceri pe tema Mama Mia”, scrie și site-ul BBC, într-o aluzie la titlul unei melodii de succes a grupului, „Take a Chance On Me”.

Când mult așteptatul muzeu ABBA s-a deschis la Stockholm, în 2013, Agneta Fältskog se afla în Marea Britanie, pentru a-și promova ultimul album și cei patru nu au putut fi văzuți împreună.

Din 1974, grupul care a cântat împreună timp de zece ani, a vândut peste 380 de milioane de albume în întreaga lume și are fani din toate generațiile. Pe scenă nu au mai fost văzuți împreună de peste 30 de ani și totuși, grupul se bucură în continuare de succes.

Citiți și:

ABBA, 40 de ani de istorie

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri