Meteo. Vreme caldă, cu temperaturi de 20 de grade

Data publicării:
FRUNZE TOAMNA 5111598-Mediafax Foto-Thomas Dan-4

 

La noapte, în jumătatea de nord-vest a ţării vor fi înnorări temporare şi local va ploua slab. În restul teritoriului cerul va fi parţial noros, pe arii restrânse va fi ceaţă, asociată izolat cu burniţă sau ploi slabe.

Vântul va sufla slab şi moderat. Valorile termice vor continua să se situeze peste cele normale ale datei, cu minime între 3 grade în depresiuni şi 13 grade în sudul Banatului.

Mâine, valorile termice se vor situa peste cele obişnuite în a doua decadă a lunii noiembrie şi vor fi cuprinse între 9 grade în nordul Moldovei şi 20 de grade în sud-estul extrem al ţării. Cerul va avea înnorări în majoritatea regiunilor şi pe arii restrânse vor fi ploi slabe sau burniţă.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare, ziua în sud şi noaptea în vest. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

În București

Valorile termice se vor situa în continuare peste mediile climatologice ale datei. Cerul va fi variabil, dar va fi ceață, în special în a doua parte a nopţii. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 6...8 grade, iar cea maximă de 15...16 grade.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri