Nicolas de Curieres de Castelnau, francezul pentru care România e „acasă”

Data publicării:
nicolas de curieres

Cel puţin 20.000 de francezi s-au stabilit şi trăiesc în România. Unul dintre aceştia este Nicolas de Curieres de Castelnau, adoptat de România în casa sa din comuna clujeană Dezmir. De 11 ani, el sărbătoreşte Ziua Franţei în stil românesc, cu noii prieteni şi familia pe care şi-a întemeiat-o aici.

Povestea românească a lui Nicolas de Curieres de Castelnau a început în urmă cu 11 ani, când a primit o ofertă de lucru în România. Nu se gândea atunci că va rămâne aici: „Nu a fost o decizie foarte construită, însă au fost nişte oportunităţi - şi profesionale şi personale - care au făcut să mă stabilesc aici în 2002.

A deschis aici o firmă care produce site-uri pentru companii din Franţa şi Belgia, în parteneriat cu un român. Tot aici, Nicolas şi-a găsit şi jumătatea: s-a căsătorit cu Roxana, o româncă de 30 de ani. De trei luni, au şi un copil, un băiat.

Pe 14 iulie, Nicolas sărbătoreşte Ziua Franţei alături de întreaga familie. Cu această ocazie au venit şi socrii în vizită la casa lui din Dezmir, judeţul Cluj. „Mă amuză când face greşeli cu pluralul şi chiar îmi place”, povesteşte soacra Iuliana Teodorescu. „Chiar îi spun fiicei mele să nu îl corecteze, pentru că mie îmi place aşa cum e!”

Dintre cei 20.000 de cetăţeni francezi care trăiesc în România, aproximativ 5000 şi-au întemeiat o familie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri