O nouă ofertă a hotelierilor din New York: camere în aer liber, pe acoperiș

Data publicării:
camera hotel new york aer liber

Turiştii dornici să respire aerul înălţimilor de pe zgârie-norii din New York au acum la dispoziţie acoperişuri dotate cu tot confortul. În nopţile friguroase, oamenii se pot încălzi la gura şemineului amenajat special lângă pat. Iar dacă vor să admire cerul noaptea au la dispoziţie un telescop.

„Ceea ce încercăm să facem este să oferim un mediu care să fie romantic, un loc în care bărbaţii să poată cere în căsătorie sau pur şi simplu unul în care te poţi bucura de compania altora în aer liber, sub stelele din Manhattan”, spune Jeffrey Poirot, manager Central Park.

Camerele în aer liber sunt ultima ofertă a hotelierilor într-un oraş în care locuitorii apreciază tot mai mult vederile panoramice pe care le pot oferi zgârie-norii, mai ales după atacurile teroriste de la 11 septembrie.

„Am pierdut unul dintre cele mai importante puncte de observare, Turnurile Gemene, care dispuneau de un observator foarte important. Ceea ce s-a întâmplat este că majoritatea proprietarilor au început să-şi gândească acoperişurile drept observatoare”, afirmă Michael Luongo, agent de turism.

Pentru cei care au frică de înălţime, hotelierii au amenajat curţi interioare, unde pot fi instalate corturi.

„În New York te întâmpină o atmosferă de sărbătoare. Ceea ce e uimitor. În mod normal, spaţiile sunt foarte închise, iar acum te afli aici, afară, într-un cort, ceea ce e încântător”, susține Jeff Jungbeker, un turist olandez.

Noile oferte hoteliere costă în medie două mii de dolari pe noapte.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri