O tânără din Cluj a renunţat la job-ul în corporaţie pentru muzică

Data publicării:
muzcanta

Un loc de muncă sigur ori un salariu peste medie nu sunt suficiente pentru a te simţi fericit. O spun tot mai mulţi oameni care îşi schimbă drumul în viaţă deoarece pentru ei liniştea şi lipsa oricăror constrângeri sunt mult mai importante. După câţiva ani petrecuţi într-o multinaţională, o tânără din Cluj şi-a luat adio de la biroul elegant, de la rapoarte şi termene- limită şi a luat-o pe un cu totul alt drum. A dat frâu pasiunii pentru muzică şi acum îi încântă pe ceilalţi cu vocea şi melodiile ei.

 

Patricia se simte liberă. La 28 de ani a ajuns la concluzia că împlinirea nu stă în numărul de zerouri din cont şi nici în marca automobilului pe care îl conduce. După ce a demisionat de la compania la care lucra, Patricia a plecat într-o călătorie spirituală. A parcurs El Camino, drumul de Pamplona la Santiago de Compostela, alături de mii de pelerini din întreaga lume. O călătorie de 760 de kilometri care a solicitat-o fizic, dar care a ajutat-o să se regăsească şi să se înţeleagă.

Patricia Labou: „La un moment dat mi-am pus întrebarea: bun...trec anii, tu lucrezi ceva în corporaţiile astea dar tu ce faci cu viaţa ta, ce îţi doreşti de la tine? Ce ai vrut să faci la 16 ani când umblai cu chitara în spate?”.

Patricia spune că nu are niciun regret când priveşte în urmă: Ziua îmi era ocupată în corporaţie de la 9 la 6, de cele mai multe ori stăteam după program. Ajugeam acasă undeva la 7 jumătate, opt, mâncam, mă puneam la un film”.

Alexandra Trif, fostă colegă: „De atunci puteai să îţi dai seama pentru a avea un vibe special şi plin de viaţă. Cu toate drumurile pe care le-a bătut şi locurile în care a cântat mi se pare că a dobândit un fel de maturitate”.

Chiar dacă nu mai are confortul financiar din trecut, Patricia se bucură că şi-a recăpătat libertatea: „Am cântat pe stradă, am mers în cafenele, în diverse situaţii concerte acustice, concerte cu trupa. Nu e un venit constant lunar, care să te liniştească. Trebuie să fii creativ şi la partea asta”.

Patricia ţine lecţii de canto în Cluj şi are concerte în mai multe localuri din oraş.

Kiraly Lajos, reprezentant local: „E destul de curajos ce a făcut şi am şi văzut, când a fost la noi, atmosfera a fost una foarte frumoasă, foarte plăcută, foarte sinceră”.

În scurt timp, tînăra va lansa primul ei album, care va include şi piesa compusă pe El Camino.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai sigură destinație turistică pentru români în 2026, surprinzătoare. Unde să mergi în această vară în...
Digi FM
Și-au cumpărat casă la doar 19 ani și dezvăluie cum au reușit: "Suntem primii dintre prietenii noștri care au...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
În loc de bluză a avut doar un tatuaj aplicat direct pe pielea goală. Tyla a completat cu blugi cu talie...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
Adevarul
Funcția care deschidea ușile puterii în perioada comunistă. A fost deținută de Stalin și Ceaușescu. Iliescu a...
Newsweek
Tichete sociale la pensie, pentru alimente și medicamente, cu ocazia Paștelui. În ce oraș se oferă beneficiul?
Digi FM
Mîndruță, după vizita lui Zelenski la București: „El este bărbatul curajos care n-ați putut voi niciodată să...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
E mai sănătos să bei apă rece sau apă caldă? Iată ce spune un specialist
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Mickey Rourke explică de ce a adunat datorii de 60.000 $ la chirie: “Luni întregi au existat probleme grave...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică