Oraşul zeiţei înţelepciunii. Atena este plină de vestigii antice şi de locuri pitoreşti

Data publicării:
atena

Oraşul Atena a fost vizitat de turişti încă din cele mai vechi timpuri. În epoca modernă, vestigiile sale antice au fost tot mai bine puse în valoare, prin lucrări de restaurare şi iluminări speciale pentru a atrage atenţia străinilor.

Iar aceştia vin anual în număr mare număr să viziteze locurile în care a luat naştere, din multe puncte de vedere, civilizaţia Europei. Din România, se ajunge uşor în capitala greacă. Un zbor durează o oră şi jumătate, şi variază între 200 şi 300 de euro. Există şi zboruri charter, mai ieftine, însă în anumite perioade.

Cât priveşte cazarea, în oraş şi în împrejurimi sunt peste 500 de hoteluri, cu preţuri variate. Costurile cazării pleacă de la șase euro pe noapte, dacă vă mulţumiţi cu un pat, într-un dormitor comun, dintr-un hostel şi depăşesc 600 de euro, într-un hotel exclusivist.

În Atena, unele vizite sunt aproape obligatorii. Iar prima este Acropole, considerată inima vechiului oraş-stat. Fortificaţia uriaşă domină metropola, iar în Antichitate adăpostea marile temple şi tezaurul cetăţii, unde se înălţa uriaşa statuie din aur a zeiţei Atena, creată de Fidias. La intrare ne întâmpină Propileele, un vestibul din coloane imense, de unde începe drumul spre Parthenon şi Erechteionul, două măreţe sanctuare dedicate Atenei şi lui Poseidon. Înainte, descoperiți micul templu închinat zeiţei Nike, a victoriei. Un alt obiectiv este teatrul lui Dionisos, unde se jucau piesele lui Eschil, Sofocle sau Euripide. Acesta găzduieşte şi astăzi spectacole.

De altfel, în toate cartierele Atenei, de la Monastiraki la Kerameikos sau Kolonaki, sunt vizibile vestigii ale măreţei cetăţi. Arta bizantină este pusă în valoare prin bisericile ortodoxe din secolele IX şi1X iar stadionul antic de marmură îşi are replica în stadionul primelor Jocuri Olimpice ale erei moderne.

Astăzi, străvechea capitală elenă este un oraş viu şi plăcut. Piaţa Syntagma este inima Atenei moderne, iar la Palatul Parlamentului schimbarea gărzii de palicari este un spectacol pitoresc. Serile pot fi încheiate în Plaka, unde micile magazine şi tavernele au un farmec deosebit, prin ofertele de suveniruri, muzică şi mâncare grecească.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate