Pentru prima dată în istoria festivalurilor de modă, o prezentare a fost filmată cu dronele

Data publicării:
drone-3

Fără a părea deranjate de prezenţa dronelor, modelele au intrat rând pe rând pe podium şi au prezentat hainele create de celebrul designer Karl Lagerfeld pentru toamna-iarna acestui an. Fendi propune pentru sezonul rece al lui 2014 ţinute în culori închise, cu blănuri naturale. Rochiile lungi şi trei sferturi au dominat colecţia casei de lux Fendi.

Pe lângă creaţiile designerului, cei prezenţi au fost fascinaţi de aparatele de zbor care au transmis imagini în direct pe Internet.

„M-am simţit ca în viitor, nimeni nu a mai făcut aşa ceva”, a mărturisit Yurata Gurauskaite, critic de modă.

Nu la fel de încântat s-a simţit un critic de modă din Germania, care s-a declarat iritat de prezenţa dronelor în sală.

„A fost tot scandalul cu NSA. Eu sunt din Germania, suntem foarte suspicioşi în privinţa unor astfel de lucruri din cauza trecutului nostru, a naziştilor, STASI, a comuniştilor”, a spus criticul Kai Margrander.

Săptămâna modei de la Milano este unul dintre cele mai importante eveninemte de acest gen din lume. Festivalul a fost deschis de vestita casă italiană Gucci, cu o colecţie inspirată din anii 60 şi va fi închis cu o prezentare Armani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri