Peste 10.000 de persoane au mințit pentru bilete gratuite la concertul de la Manchester Arena

Data actualizării: Data publicării:
ariana
Foto: Facebook

Peste 10.000 de persoane au susţinut că s-au aflat la Manchester Arena în seara atacului terorist din luna mai care s-a soldat cu 22 de morţi, pentru a primi bilete gratuite la concertul caritabil de duminică, potrivit BBC citat de News.ro.

ariana
Foto: Facebook

Potrivit agenţiei Ticketmaster, ”oportuniştii sau speculanţii” au încercat să beneficieze de oferta făcută pentru concertul de duminică.

Organizatorii au oferit gratuit bilete celor care au participat pe 22 mai la concertul Ariana Grande de pe arena din oraşul englez.

Astfel, pentru acestea au aplicat 25.000 de persoane, însă dintre ele doar 14.200 au fost la show-ul din 22 mai.

Un număr de 22 de persoane au fost ucise în atentatul terorist de la Manchester Arena, iar 116 au fost rănite.

Biletele pentru concertul caritabil ”One Love Manchester” care va avea loc duminică, pe terenul de cricket Old Trafford, au fost vândute joi în şase minute.

Banii obţinuţi din vânzarea lor vor fi donaţi victimelor şi familiilor afectate de atacul terorist. Organizatorii se aşteaptă ca suma strânsă să fie de 2 milioane de lire sterline.

”Am pus deoparte 14.200 de bilete gratuite pentru cei care au fost la concertul Arianei Grande. Peste 25.000 de oameni au aplicat. Din păcate, peste 10.000 de persoane fără scrupule au solicitat astfel de bilete. Ticketmaster face tot posibilul - inclusiv am extins termenul limită pentru aplicaţii - pentru a se asigura că biletele merg la fani, şi nu oportunişti sau speculanţi”, au transmis reprezentanţii companiei.

Pe lângă biletele gratuite, 35.000 de tichete au fost scoase la vânzare joi pentru 40 de lire sterline fiecare.

În plus, pe platforma eBay au apărut la vânzare bilete pentru show la preţul de 200 de lire sterline, fapt care a stârnit un val de nemulţumiri în mediul online.

EBay a transmis că, în mod normal, nu permite vânzarea niciunui fel de bilete şi că orice listare de gen pentru spectacolul de duminică ”va fi înlăturată automat”. ”Toate biletele pentru acest eveniment vor fi, în mod sigur, eliminate de echipa care verifică manual în sistem. De asemenea, nu permitem vânzarea niciunui obiect care va aduce profit de pe urma tragediei din Manchester”.

De cealaltă parte, Ticketmaster a anunţat că va anula biletele celor care le revând prin orice metodă.

Pe scena din stadionul de cricket Old Trafford vor urca Ariana Grande, Justin Bieber, Black Eyed Peas, Coldplay, Miley Cyrus, Niall Horan, Little Mix, Katy Perry, Take That, Usher, Pharrell Williams şi Robbie Williams.

Spectacolul va fi transmis în direct de BBC.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Face bani din gunoaiele altora. Cum reușește o tânără să câștige mii de dolari pe lună datorită unui hobby
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de la moartea lui Whitney Houston. Cu 30 de minute înainte să fie găsită fără viață vorbise la telefon...
Film Now
Ethan Hawke, dezvăluiri despre rivalitatea cu Billy Crudup: „Mi-aș dori să pot să mă întorc în timp și să...
Adevarul
Momentele în care omenirea a fost la un pas de al Treilea Război Mondial
Newsweek
Un avocat a găsit soluția. Ce trebuie să facă pensionarii pentru a primi indexarea pensiilor cu 600 de lei?
Digi FM
Mihai Leu ar fi împlinit 57 de ani. Soția sa, declarații sfâșietoare despre prima aniversare fără el: „Dorul...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Care sunt simptomele cancerului de col uterin şi cât de des se face testarea HPV: "Nu dă semne decât în forme...
Digi Animal World
Trei greșeli care pot scurta viața animalelor de companie. Un medic veterinar trage un semnal de alarmă
Film Now
Reacția dură a lui Sean Connery când i s-a propus rolul Hannibal Lecter din "Tăcerea mieilor". Morgan Freeman...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online