Plajă în mijloc de septembrie

Data publicării:
plaja septembrie 19 09 2015

Îmaginile cu oamenii la plajă duc cu gândul mai degrabă la vară şi la sezonul estival care tocmai au trecut. Însă, cele 25 de grade din aer şi 22 de grade ale apei mării îi atrag pe turişti pe plajă chiar şi în această perioadă.

„Am fost acum o lună, am prins o vreme mai puţin bună, acum în schimb...”, spune un turist.

Oana Tănase, şef de recepţie al unui hotel: Rezervările pentru weekendul acesta s-au făcut de miercuri, joi. Camera este cam între 150 şi 170 de lei, camera dublă pe noapte cu mic dejun inclus. Preţurile sunt cam la jumătate.

Cozi sunt şi la autoserviri. Aici preţurile au scăzut cu 10%, iar cu 20 de lei poţi să cumperi două feluri de mâncare. Patronii sunt surprinşi, pentru că la această dată de obicei puneau lacătul pe afaceri.

Vasile Chirondojan, proprietar autoservire: Noi suntem, să spunem, în plin sezon. Într-adevăr, vedeţi şi dumneavoastră, terasa este foarte bine şi plină. Deci încă mai ţinem deschis până la 1 octombrie.

Şezlongurile, dar şi barurile au dispărut însă de pe plajă.

Turiştii care vin în această perioadă în staţiunea Mamaia nu pot face plajă peste tot. Acest sector a fost închis pentru lucrări de înnisipare”, transmite corespondentul Digi24 Paul Greavu.

30 de kilometri mai în sud peisajul este puţin diferit. Plajele nu sunt aşa aglomerate, dar acest lucru este pe placul turiştilor care caută mai multă linişte.

„Am venit cu prietena mea la mare şi cu copii la aerosoli, să beneficiem de ultimele raze de soare pe acest an”, spune o turistă.

La fel şi în Costineşti, care în urmă cu o lună era una dintre cele mai aglomerate staţiuni.

„E mult mai liber şi e mai linişte”, spune o turistă.

Din păcate peisajul este stricat de gunoaiele lăsate de cei care au avut afaceri pe plajă în timpul verii.

Puţinii turişti care încă mai vin pe plaja din Costineşti îşi pun prosoapele lângă gunoaiele rămase din vara care tocmai ce a trecut”, transmite corespondentul Digi24 Paul Greavu.

Vreme frumoasă se anunţă şi pentru weekendul viitor, cu maxime de 26 de grade Celsius pe litoral.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană din care românii fug în număr din ce în ce mai mare. Problemele financiare care îi trimit acasă
Digi FM
Un tânăr român a murit în mașina părinților, în Italia. Aceștia au crezut timp de 100 km că fiul lor doarme
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dorian Popa a pozat romantic cu soția pe plajă, fanii au observat altceva: "Ai 6 degete?"; "E reptilian"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Acuzat că și-a ucis părinții, Nick Reiner vrea averea lăsată de aceștia. A cheltuit deja 200.000 de dolari pe...
Adevarul
„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide
Newsweek
Casa de pensii schimbă data la care va livra pensia pe card în septembrie. Care e motivul?
Digi FM
Lewis Hamilton, fotografie romantică pe plajă alături de Kim Kardashian. Postarea de 3,4 milioane de like-uri
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce se întâmplă cu averea lui Hayden Panettiere după moartea sa: "Dacă s-a stins fără testament..."
UTV
Salma Hayek a devenit bunică la 59 de ani. Momentul adorabil alături de nepotul ei