Povestea librăriei încărcate de istorie din Paris

Data publicării:
carti librarie paris

Scriitoarea și editoarea Sylvia Beach, originară din Statele Unite, era una dintre persoanele îndrăgostite iremediabil de magia carților. După ce a trăit mai mulți ani la Paris, cei mai mulţi petrecuți în libraria lui Adrienne Monnier, s-a decis sa încerce o afacere pe cont propriu.

Sylvia Beach visa să-şi deschidă o librărie în NY, însă economiile sale erau de doar 3000 de dolari, primiţi de la mama ei. Astfel, a profitat de faptul ca la Paris chiriile erau mici şi, în 1919 a deschis prima librărie Shakespeare and Company, pe rue Dupuytren. În 1922, ea a fost mutată pe rue de l Odeon, acolo unde a fost publicată capodopera lui James Joyce, Ulise. Locul era frecventat de autori celebri precum Joyce, Hemingway sau Ezra Pound.

Biblioteca a devenit rapid un centru de mare interes pentru lumea culturală din Parisul interbelic. Era teritoriul unde marii scriitori ai epocii se strângeau pentru a discuta, dar și pentru a-și publica operele. Prima carte a lui Ernest Hemingway, Trei Povestiri și Zece Poeme, a fost dată aici spre vânzare.

Din păcate, magia acestui loc a rezistat doar până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial și a fost nevoie de aproape 25 de ani pentru ca Shakespeare and Company să revină cu vechiul nume și vechile obiceiuri pe piață.

Originala Shakespeare and Company a fost închisă în 1940, în timpul ocupaţiei nemţeşti a Parisului. George Whitman a fost cel care şi-a rebotezat librăria deschisă în acest loc în 1951 cu numele Shakespeare and Company în 64, după ce o şi amenajase pe modelul celei vechi, pentru a continua tradiţia Sylviei Beach. Acum, locul servește atat ca librărie, cât şi că anticariat sau bibliotecă , în care lecturile predominante sunt cele din literatura engleză.

La fel ca şi prima librărie cu acest nume, actuala a redevenit un refugiu al culturii boeme a Parisului, frecventat de nume precum scriitorul Henry Miller sau muzicianul Richard Wright. Celebritatea pe plan mondial a venit şi ca urmare a apariţiei acestui magazin de cărti în celebrele filme Before Sunset, al lui Richard Linklater, sau Midnight in Paris al lui Woody Allen. Acum, turiștii se înghesuie și ei pentru a călca pe urmele marilor scriitori.

Librarul George Whitman a decedat în 2011, la 98 de ani, însă librăria era deja pe mâini bune. Încă din 2002, faţa lui a devenit cea care se ocupa de destinele ei.

Fiica lui George Whitman, Sylvia Beach Whitman, a preluat afacerea de la tatăl său şi a continuat să o conducă în acelaşi stil. Astfel, locul continuă să fie frecventat de tinerii scriitori, care au posibilitatea de a lucra, dar şi de a locui aici. Ba mai mult, pe timpul atacurilor teroriste de la 13 noiembrie de la Paris, Shakespeare and Company a fost refugiu pentru circa 20 de clienţi, prinși în interior pe timpul atentatelor.

Dacă turiștii o preferă pentru notorietatea ei, librăria Shakespeare and Company rămâne și în sufletul celor care locuiesc în Paris. Un loc de evadare din cotidian, unde liniștea e spartă doar de conversațiile în limba engleză.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
dunare budapesta
Geograf: Dunărea este o țară care s-ar putea numi Danubia
plaja in cuba afp-1
Cuba, un paradis care l-a fermecat pe Ernest Hemingway
Partenerii noștri