Povestea veveriței crescute în buzunarul hainei

Data publicării:
veverita

Laurenţiu Păun a adoptat puiul de veveriţă după ce l-a găsit sub un copac din parc după o furtună.

Era așa de zăpăcit în urma căzăturii încât de abia se mișca. Atunci l-am luat de la tehnicianul meu veterinar și i-am pregătit o colivie de papagali și în acea colivie l-am luat și am început să-l cresc,” povestește Laurențiu Paun, administratorul Grădinii Zoologice Craiova.

L-a botezat Codiţă şi pentru că era forte mic, la început l-a hrănit cu lapte, cu seringa. Acum Codiţă pare să nu mai aibă nicio problemă. Mănîncă cam orice şi e foarte activ.

„Uite, de exemplu, aici are alune, o țin și aşa își ia mâncare și mai am niște biscuiței de la petshop de la animale, light, fără proteine,” spune Laurențiu Paun, administratorul Grădinii Zoologice Craiova.

Puiul de veveriţă este foarte prietenos.

Nu se desparte de mine, cand se sperie fuge in buzunar la camasă ori la vesta. si in masina cand merg nu am treaba cu ea sub nicio forma, se plimba pe unde vrea, vine pe umarul meu, nu ma deranjaza ,pe umar, pe volan, pe bord, nu deranjaza cu nimic dar ii place sa ma insoteasca peste tot,”adaugă Laurențiu Paun, administratorul Grădinii Zoologice Craiova.

Codiţă este noua vedetă a grădinii zoologice.

„Cel puin aici', în parc, aleargă tot timpul, deci nu stau, dar ea fiind crescută de domnul de micuță nu are cum să fie altfel decât foarte atașată, blândă,” spune un localnic.

Puii de veveriță se pot integra foarte bine într-o familie atâta timp cât ele sunt adoptate de la o vârstă fragedă și atâta timp cât ne comportam frumos cu ele și le tratăm cu afecțiune,” explică Andreea Oltean, medic veterinar.

Totuşi, Codiţă se va întoarce curând la viaţa în libertate, printre copacii parcului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri