Povești de iubire. Dan C. Mihăilescu și-a cunoscut soția la muncă patriotică

Data publicării:
nunta alb negru

Istoricul religiilor Andrei Oișteanu a avut, ca fiecare adolescent, idile care îi stăruie în amintire. Dar a găsit foarte devreme femeia ideală, cu care formează un cuplu până în ziua de astăzi.

„Am avut o muză, o colegă de liceu, pe care am iubit-o, dar lucrurile nu s-au potrivit și a rămas doar în memorie și în câteva fotografii. Apoi, foarte curând, m-am îndrăgostit de soția mea, la sfârșitul liceului, și lucrurile s-au aranjat cum nu se poate mai bine”, spune Andrei Oișteanu.

Alex Ștefănescu are o căsnicie de aproape 45 de ani. Criticul literar evocă amuzat momentul în care a luat decizia de a se căsători. Și recunoaște că a fost un gest riscant.

„Sunt recunoscător întâmplării că sunt căsătorit cu o femeie care merită toată admirația și dragostea. De ce întâmplării: pentru că atunci când m-am căsătorit cu ea, aveam 22 de ani și m-am căsătorit cu ea numai pentru că era frumoasă. Nu știam nimic despre ea! Putea să fie o criminală în serie! Cred că mulți tineri fac greșeala asta și pe urmă își dau cu pumnii-n cap... Puteam s-o pățesc rău de tot! Dar s-a întâmplat să fie și un om minunat și de asta sunt recunoscător întâmplării”, spune Alex Ștefănescu.

Traducătoarea Antoaneta Ralian povestește cu nostalgie despre iubirea vieții sale: omul cu care a împărțit aceeași casă, aceleași bucurii și aceleași preferințe vreme de șase decenii.

„Singurătatea este marea mea pedeapsă. Pentru că această singurătate vine după șase decenii, după 60 de ani de căsătorie armonioasă, în care exista tocmai această empatie cu soțul meu. Ne potriveam foarte bine, iubeam aceleași lucruri, ne plăceau aceleași lucruri, detestam aceleași lucruri, ne înțelegeam fără cuvinte unul pe celălalt și ajunsesem la o contopire: eu eram un alter ego al lui, el era un alter ego al meu. Vă dați seama, după această despărțire, neavând copii - asta este o altă pedeapsă - vă dați seama ce înseamnă singurătatea pentru mine”, spune Antoaneta Ralian.

Din ce în ce mai puțini dintre noi cred în sufletul pereche. Dan C. Mihăilescu are convingerea că soția sa este omul cel mai potrivit cu care să-și împartă viața. Povestește că, pentru el, iubirea a fost întotdeauna sinonimă cu fidelitatea absolută.

O, asta e o sursă de ironizare a mea de către toți profesorii și prietenii, pentru că, trăind într-un mediu artistic, unde amantlâcul și adulterul sunt o legitate aproape, când le spun prietenilor, profesorilor, finilor, nepoților mei că, din 15 septembrie 1972, când am întâlnit-o pe Tania, în prima zi de facultate - am fost colegi de bancă 4 ani, am corespondat în fiecare zi -, din septembrie 72 până acum, am fost amândoi ca doi frați, ca doi aliați și ca doi soți, n-am înșelat-o niciodată! Râd prietenii mei la chestia asta, nu crede nimeni niciodată, îi las și eu așa...”, spune Dan C. Mihăilescu.

Un inițiat în marea literatură, Dan C. Mihăilescu este familiarizat cu romanticii francezi, germani ori englezi și rândurile lor faimoase. Prima întâlnire dintre reputatul critic literar și cea care avea să-i devină partener de viață nu a avut însă nicio urmă de romantism.

„Am mers împreună la muncă patriotică, am cules cartofi și roșii, așa am și ales-o: eram patru băieți și vreo 60 de fete în anul I - filologi, deh -, și eu dădeam mâna domnișoarelor să coboare din camion. Și vedeam: unghii, ojă, chestii... Când, la un moment dat, am dat de ea - 1,50 m, 40 de kg, unghiile tăiate, pentru că ea era, în anul I de facultate, fost șef de promoție la pian”, povestește el.

Un puști crescut la periferia Bucureștilor, stângaci și departe de a fi elegant. Astfel se descrie Dan C. Mihăilescu.

Aleasa lui era o fată crescută într-o familie bună, o ființă delicată și cu standarde înalte. Cum a reușit, totuși, s-o cucerească?

Nu știu! Timp de un an și jumătate nici măcar nu m-a observat. Mergeam după ea în fiecare zi, o urmăream acasă, odată i-am dat un sirop de 50 de bani. Când ne-am logodit, în anul 4 de facultate, ne-am luat 2 ciocolate Carpați, de 1.60 lei. De cucerit, cred c-am speriat-o, la început, am intrigat-o. Nu vă spun că și socrii mei au fost vreo 10-15 ani șocați de apariția acestui tip care nici măcar n-a fost în stare să-și ia permis auto. Am avut și avem o iubire fabuloasă: ne copiam volume de versuri, ne făceam fișe la școală, discutam ore și ore în șir. Polemizăm și astăzi, nu există să avem aceeași impresie la același film, la același autor, dar dincolo de toate este o cupolă perfectă care a făcut să se anuleze reciproc toate contradicțiile dintre noi”, spune Dan C. Mihăilescu.

Suntem în februarie, perioadă ridicată la rangul de „Lună a dragostei”. Sărbătorile de import ori cele neoașe marchează în calendar date speciale, în care ne celebrăm oficial sentimentele. N-ar fi rău să ne amintim că n-avem nevoie de programări ori motivații speciale. Iubirea își merită locul în viețile noastre în fiecare zi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri