RCS & RDS va furniza servicii de telefonie mobilă în Ungaria

Data publicării:
telefon mobil 29.09

FOTO: Guliver/Getty Images

Digi va plăti 10 miliarde de forinţi (32 de milioane de euro) pentru dreptul de folosire a frecvenţelor, iar pentru dezvoltarea reţelei va avea nevoie de un an şi jumătate, se arată în comunicatul autorităţii maghiare pentru reglementare a media, NMHH.

Până în prezent, Digi furniza în Ungaria servicii de televiziune prin cablu, internet şi telefonie fixă.

Alături de Digi, Magyar Telekom, precum şi subsidiarele locale Vodafone şi Telenor din Norvegia au câştigat dreptul de folosire a unor blocuri de frecvenţe neutilizate.

Cele patru companii au drept de folosire a frecvenţelor în benzile de 800, 900, 1.800 şi 2.600 MHz timp 20 de ani, până în 2034.

În total, guvernul Ungariei a obţinut 530 de milioane de dolari (130,6 miliarde de forinţi) din alocarea blocurilor de frecvenţe nefolosite, depăşind astfel ţinta stabilită anterior, de 104 miliarde de forinţi.

Ungaria a anunţat, în mai, organizarea unei licitaţii pentru alocarea blocurilor de frecvenţe nefolosite, după ce rezultatele unei licitaţii anterioare au fost anulate de către o instanţă judecătorească locală, care a invocat "încălcări grave ale procedurilor".

RCS&RDS este prezentă în şase ţări europene, respectiv România, Ungaria, Cehia, Slovacia, Spania, Italia şi Serbia.

_______

RCS&RDS este una dintre cele mai importante companii de pe piaţa serviciilor de televiziune prin cablu şi satelit din România.

RCS & RDS deţine în portofoliul media televiziunea de ştiri Digi 24 HD (cu staţiile regionale Timişoara, Iaşi, Craiova, Oradea, Cluj Napoca, Galaţi, Constanţa, Braşov), televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport 1, Digi Sport 2, Digi Sport 3, dar şi televiziunile de documentare Digi Animal World, Digi Life şi Digi World (cu variantele Animal World Channel, Life Channel şi World Channel). RCS&RDS este acţionar la posturile muzicale Music Channel, H!T Music Channel şi UTV.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri