REȚETA SĂPTĂMÂNII. Tocăniţă ca la Moldova

Data publicării:
toca

Preparatul, specific moldovenesc, e potrivit şi la prânz, şi la cină, dar chiar și la o masă festivă. În plus, dacă renunţaţi la 2 ingrediente, brânză şi smântână, îl puteţi oferi și celor care sunt la dietă.

„Este un preparat specific moldovenesc, este un preparat ușor datorită faptului că nu se folosește prăjeala, nu se folosește coacerea, ci doar o înnăbușire lină, ingredientele de obicei sunt toate bio, se folosește puiul de țară, se folosesc ardeii și ceapă de grădină, se folosește sosul natural”, a spus bucătarul Florin Asandului. Carnea se pune la fiert în supă de pui și se lasă să dea câteva clocote. 

„Având în vedere că pieptul de pui a început să clocotească, și-a schimbat culoarea, vom adăuga ardeiul roșu”, a mai spus bucătarul. Se adaugă apoi și ceapa și se lasă pe foc 10 minute. „În momentul în care și ardeiul din interior începe să-și schimbe culoarea, în momentul respectiv vom adăuga și puțină verdeață astfel încât puiul va atrage mai multe arome din ingredientele care le avem în tigaie”, a spus Florin Asandului.

„Această tocăniță va scădea constant până când supa se va evapora din tigaie, în momentul respectiv vom adăuga sosul de roșii și totul va clocoti și va fierbe și în sosul de roșii, atunci se va lua aroma finală a acestui produs”. În mai puțin de 20 de minute, preparatul este gata.

Cinteul de pui se servește cu mămăligă fierbinte, un boț de brânză de burduf și o lingură de smântână. „La urmă, peste sosul frumos așezat în farfurie se va picura puțină smântână, la mămăliguță se va adăuga un boț de brânză frământată iar totul va fi presărat cu verdeață proaspătă atât pentru aspect, gust și miros. Vă urăm poftă mare”, a spus bucătarul Florin Asandului.

Ingrediente: 

Cinteu (tocăniţă de pui)

600 g piept de pui, tăiat bucăți

400 g de ardei roșu

300 g ceapă albă

250g sos de roșii

verdeață

un pic de brânză frământată

o lingură smântână

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri