Revelion cu zăpadă la munte

Data publicării:
iarna munte partie zapada sinaia FB

Turiştii din Poiana Braşov îşi pot pregăti echipamentul de schi. Ieri a început să ningă în zonă, spre bucuria administratorilor pârtiilor şi al unităţilor de cazare de la munte, care speră să aibă de-acum mai mulţi muşterii.

Ninsoarea începută aici ieri după amiază este de ajutor administratorilor domeniului schiabil din stațiune.

Aceștia s-au chinuit în ultimele zile să mențină deschise porțiunile superioare ale pârtiilor din masivul Postavarul, situate la peste 1350 de metri altitudine.

Dacă va continua să ningă în Poiana Brașov, turiștii s-ar putea bucura în doar câteva zile de schi de vis pe toate pârtiile din statiune.

Trebuie însă ținut cont de faptul că locurile de cazare libere sunt foarte puține în această perioadă.

Tarifele pachetelor turistice pleacă de la 340 de euro de persoană, pentru trei nopți într-un hotel de trei stele, cu demipensiune și trec chiar de 1.350 de euro de persoană, pentru un pachet de șase nopți, cu demipensiune și petreceri într-un hotel cotat la cinci stele.

 Polul zăpezii în Maramureş

În nordul ţării, sezonul de schi a început în două staţiuni montane. Cavnicul rămâne polul zăpezii în Maramureş, iar amatorii sporturilor de iarnă susţin că pârtiile deja deschise oferă condiţii optime de schi, snowboard sau tubing, atât pe timpul zilei, cât şi la nocturnă.

Domeniul Superski din Cavnic deţine cinci pârtii cu diferite grade de dificultate: uşoare, medii şi grele, trei teleschiuri, două benzi de transport, iar începând de anul viitor turiştii se vor putea deplasa şi cu telescaunul. Staţiunea are şi unităţi de cazare, restaurant şi spa. Cei care vor să înnopteze plătesc între 150 şI 250 de lei pe noapte, în funcţie de perioada rezervării.

„Din Zalău sunt. E minunată astăzi. Este super puţin lume, se poate schia în condiţii excelente.”

Oana Poenar - marketing manager: „În acest moment sunt deschişi 2 km din 7 km de pârtie întrucât acestea am reuşit să le facem până acum cu zăpadă artificială, însă în zilele următoare le vom deschide şi pe celelalte însă în funcţie de cum ne va permite prognoza.”

20 de monitori de schi şi snowboard le stau la dispoziţia începătorilor. O lecţie privată costă 60 de lei, iar una de grup, 30 de lei.

„Pune aici mânuţa şi apasă tare. Bravo! Sus piciorul. Şi la celălalt.”

Alexis Bourceanu - directorul şcolii de schi: „Învăţăm copiii de la trei ani să alunece bineînţeles pe schi, învăţăm şi lecţii de carving, avansaţi, avem schi de tură, schi-fond, încercăm să acoperim toate tipurile.”

„E o pârtie uşoară. Pentru începători recomand.”

Condiţii bune de schi sunt în aceste zile şi în staţiunea Icoana.

Cristian Costin - administratorul pârtiei: „Sunt două pârtii de schi, două părţii omologate, pârtia Icoana 2, aceasta pe care o vedeţi, pe care se schiază şi ultima porţiune amenajată pentru începători. Icoana 1 nu e deschis, e mai abruptă dar deocamdată nu e deschisă. Nu am reuşit să o amenajăm. Nu e suficientă zăpadă.”

Tot aici sunt două trasee pentru tubing şi o pârtie pentru sănii. Amatorii de aventură pot închiria şi snowmobile. Cazarea la cabană este de 40 de lei pe noapte.

„E foarte bună, condiţiile sunt bune, timpul favorabil, lumea în vacanţă, mai ales copiii şi îi perfect.

De ce aţi ales să veniţi aici, la Cavnic?

Pentru că ne place zona, Ocna Şugatag acolo unde suntem cazaţi şi am mai fost şi altă dată.”

Un loc care atrage anual mii de turişti pe săptămâna este complexul Suior. Amplasate pe versantul nordic al Masivului Mogoşa, cele trei pârtii se întind pe o lungime de 3600 de metri. Telescaunul pus la dispoziţie poate transporta 1200 de persoane pe ora. Vremea nefavorabilă din ultima perioada nu le-a permis însă administratorilor să dea startul la distracţia pe pârtie.

Horia Buhan - director de marketing: „În partea superioară a pârtiei s-a reuşit să se facă puţină zăpadă şi a mai nins dar partea mediană şi cea de sosire este deocamdată impracticabilă.”

În măsură în care temperaturile vor scădea şi pârtia va fi practicabilă, turiştii care vor veni la Suior vor beneficia de pachete promoţionale. Pentru patru nopţi de cazare într-o camera dublă, mic dejun, schi nelimitat şi alte facilităţi schiorii vor trebui să plătească aproape 800 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri