Rod Stewart va concerta la Bucureşti în septembrie
Foto: Guliver/Getty Images
Cântăreţul şi compozitorul britanic Rod Stewart va concerta în Piaţa Constituţiei din Capitală pe 23 septembrie, iar accesul va fi liber. În deschidere cântă trupa Vunk, anunţă News.ro.
Foto: Guliver/Getty Images
Accesul va fi gratuit şi se va face începând cu ora 17.00.
Născut pe 10 ianuarie 1945, Sir Roderick David Stewart este unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni britanici. Artistul englez, care are şi origini scoţiene, este interpretul unor piese celebre, precum „Sailing”, „'Da Ya Think I'm Sexy" şi „Some Guys have All the Luck”. Albumele lui au fost vândute în peste 100 de milioane de copii pe plan mondial.
Şase dintre albumele lui au ajuns, consecutiv, pe primul loc în topul britanic de specialitate, iar 31 de piese, între primele zece poziţii ale clasamentului single-urilor. Cât priveşte Billboard Hot 100, patru dintre single-urile lui au ocupat primul loc.
Rod Stewart a devenit cunoscut la finalul anilor 1960, când făcea parte din The Jeff Beck Group. A cântat apoi cu Faces, în paralel dezvoltându-şi cariera solo. A colaborat cu numeroşi artişti, între care Ronnie Wood, Tina Turner, Sting şi Brian Adams, Mick Fleetwood şi Peter Green.
Ca artist solo, Stewart a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1994. Ca membru al grupului Faces, el a fost inclus în 2012.
Concertul face parte din seria de evenimente dedicate Zilele Bucureștiului, prin care Primăria marchează 559 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului şi împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire.
Primăria Capitalei a anunţat că, în perioada 21 - 23 septembrie, prin creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, va organiza în Piaţa Constituţiei „un program cultural grandios”, o serie de trei evenimente.
Pe 21 septembrie, va concerta Gheorghe Zamfir, în timp ce pe 22 septembrie va avea loc concursul iMapp Bucharest, iar trupa Hurts va urca pe scena din Piaţa Constituţiei.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.