Rudăria, ţinutul morilor de apă. Ansamblul se află pe lista patrimoniului UNESCO

Data publicării:
moara

Morile cu ciutură, așa cum sunt numite în zonă, sunt amplasate în valea Rudăriei, străjuite de munții Almăjului pe o distanță de 3 kilometri. În ciuda dezvoltării tehnologice, măcinatul grăunțelor la morile de apă este o tradiție pe care localnicii o păstrează și astăzi.

La Rudăria, taica Lazăr este omul care a adunat toate secretele morilor de apă, iar în cazul în care apare vreo problemă în funcționarea uneia, sătenii nu se sfiesc să-i ceară ajutorul. La cei 87 de ani, singurul lui necaz e că tinerii nu sunt interesați să învețe tainele morăritului.

Localnicii spun că făina de-aici e specială pentru că boabele sunt măcinate încet, cu timp. Morile sunt gospodărite de familiile din sat. Cu bună înțelegere își împart rândul, adică cele 12-24 ore de folosință a morii. Într-o zi și-o noapte, o moară cu ciutură macină maxim 140 kilograme de boabe.

Pe lângă aspectul practic, la Rudăria sătenii se întâlneau la măcinatul grăunțelor ca să împărtășească bucurii, necazuri și povești. Astfel, rând pe rând fiecare moară a primit câte un nume în funcție de caracteristici.

Localnicii au pentru fiecare dintre cele 22 de mori din Ansamblul Mulinilogic Rudăria câte o poveste.

Pentru a afla toate istoriile locului, zilnic, turiști din toată țara și din Europa vin la Rudăria. Până în 1910 existau 51 de mori de apă, însă potopul din acel an a luat cu el 28 dintre acestea. 40 de ani mai târziu, alte inundații, alte mori distruse. În prezent, la Rudăria funcționează 22 de mori de apă.

Oficial, în 1970 numele satului cu mori de apă a fost schimbat în Eftimie Murgu, însă o lume întreagă continuă să-i spună Rudăria. Pentru a ajunge aici, trebuie urmat DN 6 până la Bozovici, iar de-acolo până la morile de apă mai sunt 13 kilometri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...