S-a încheiat autopsia lui Prince. Pe trupul lui nu au fost găsite urme de violenţă

Data publicării:
Prince-1

Apelul care a anunţat moartea lui Prince: 

"Apelant: Avem o persoană care şi-a pierdut cunoştinţa.

Dispecer: OK, ce adresă?

Apelant: Hm, suntem în casa lui Prince.

Apelant: Suntem la Paisley Park.

Dispecer: Deci sunteţi la Paisley Park. Şi sunteţi la domiciliul persoanei care se numeşte...

Apelant: Da, este Prince".

Superstarul american a fost găsit fără suflare în liftul casei sale dintr-o suburbie a oraşului Minneapolis. Echipajul medical trimis acolo, în urma apelului la 911, a încercat în zadar să-l resusciteze. Prince era deja mort. Un anunţ cumplit pentru fanii din întreaga lume şi colegii de scenă. Toate marile ziare i-au dedicat prima pagină, iar site-urile de ştiri au creat secţiuni speciale pentru a-i omagia viaţa şi cariera lui Prince. Peste tot în Statele Unite, admiratorii au rememorat cântecele care l-au făcut celebru.

Sute de fani ai artistului s-au adunat într-un club şi au ascultat până dimineaţă melodiile lui Prince. Totul a fost învăluit în violet, culoarea care aminteşte tot de cea mai cunoscută melodie a artistului, Purple Rain. Momente memorabile din concertele lui Prince au fost proiectate pe un ecran uriaş.

Un omagiu emoţionant i-a adus şi echipa de baseball din Minnesota, al cărei stadion a fost iluminat în aceleaşi nuanţe de violet. Ca şi Cascada Niagara, de altfel.

Comemorări care au durat întreaga noapte au avut loc şi în Los Angeles, în Brooklyn şi în faţa casei artistului din Minneapolis.

„În acest moment nu vreau decât să-i aduc un omagiu pentru muzica pe care a creat-o pentru întreaga lume. De vreme ce am trăit acest lucru, sunt recunoscător pentru el. Este şi motivul pentru care mă aflu aici în această seară,” spune un fan.

Am crescut cu muzica lui. Am crescut cu "Purple Rain" şi cu "Little Red Corvette",” adaugă altul.

Moartea neaşteptată a lui Prince a şocat întreaga lume. "Michelle şi eu ne alăturăm milioanelor de fani din toată lumea care deplâng moartea neaşteptată a lui Prince", a reacţionat preşedintele Barack Obama pe Facebook, adăugând că "puţini artişti au reuşit să influenţeze într-un mod atât de special evoluţia muzicii pop sau să impresioneze atâţia oameni prin talentul lor".  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri