Salina Ocnele Mari a fost redeschisă

Data publicării:
salina1

„E păcat să se închidă, pentru că aici găseşti sănătate, o respiraţie din tot sufletul, când am coborât aici parcă mi s-a deschis sufletul.”

Spaţiile de relaxare şi locurile de joacă pentru copii au fost cele mai aglomerate.

„Nu te poţi plictisi nicidoată, deorece mereu există ceva nou.”

Sarea cum s-a depus în atâţia ani de zile, dar ar trebui mai multă publicitate.”

„Vă simtiţi în siguranţă aici? Oh, da , risc de incendiu categoric nu poate exista aici în salină, accesul mi s-a părut foarte sigur.”

Manuela Rolea, reporter Digi24: „După aproape două luni, salina Ocnele Mari şi-a redeschis porţile. În tot acest timp, a fost îmbunătăţit sistemul de iluminat, s-a revizuit documentaţia şi în plus, au fost aduse panouri informative.”

Conducerea salinei spune că nu au fost descoperite nereguli în sistemul de siguranţă.

Constantin Melinte,director tehnic Exploatarea Minieră Ocnele Mari: „Ne-am revizuit măsurile de intervenţie, din punct de vedere al riscului de incendiu, ne-am făcut o evalure cu o firmă atestată şi am constatat că riscul este aproape 0.”

Din 26 decembrie, salina Ocnele Mari, care are o suprafaţă de 40 de mii de metri pătraţi, poate fi vizitată din nou. Preţul unui bilet este de 20 de lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copiii de peste trei ani. Elevii, studenţii şi grupurile au reduceri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri