Șase județe din Transilvania ar putea dezvolta un proiect numit „Dracula”

Data publicării:
castelul bran mfax

Potrivit informaţiilor postate, miercuri, pe site-ul Primăriei Târgu Mureş, primarul oraşului, Dorin Florea, le-a propus edililor din localităţile şi judeţele învecinate să colaboreze pentru accesarea de fonduri europene în exerciţiul financiar 2014-2020 pentru mai multe proiecte, printre care se numără şi unul în domeniul turismului, care să exploateze mitul lui Dracula, relatează Mediafax.

Proiectul regional „Dracula" ar urma să fie dezvoltat împreună cu judeţele Braşov, Sibiu, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Alba, care ar putea fi „antrenate în valorificarea şi prezentarea miturilor şi legendelor locale", fiecare judeţ putând să îşi aleagă şi dezvolte o temă.

„Exploatarea mitului Dracula oferă posibilitatea dezvoltării unor proiecte importante având ca scop valorificarea zestrei culturale a Transilvaniei, context în care municipiile Târgu Mureş şi Sighişoara pot ocupa un loc esenţial", afirmă reprezentanţii Primăriei, care susţin că dezvoltarea acestui proiect este "de interes regional, naţional şi internaţional".

Alte proiecte vizează infrastructura rutieră, unul dintre acestea vizând realizarea a două inele de circulaţie destinate traficului de tranzit, asigurând legătura cu Aeroportul „Transilvania" şi cu judeţele învecinate. Un alt proiect ar viza mutarea liniei CFR pe malul stâng al Mureşului şi crearea unei căi feroviare rapide pe traseul Reghin - Ungheni - aeroport, care să faciliteze accesul spre Bistriţa, Harghita şi zona Moldovei.

Totodată, sunt vizate proiecte de utilitate publică, precum realizarea barajului de la Răstoliţa „de o manieră în care acesta să fie punctul esenţial de alimentare cu apă pentru aproximativ jumătate din judeţul Mureş", dezvoltarea unui „Centru de informatică medicală şi dezvoltare IT" şi „abordarea cu IBM a unor dezvoltări privind crearea Oraşului IT", alături de achiziţionarea unui „supercomputer", parte componentă a proiectului Digital Mureş, care va deservi cercetarea ştiinţifică universitară în judeţele Mureş, Cluj, Alba, Sibiu şi Braşov.

De asemenea, se doreşte realizarea unui Centru Olimpic, prin exploatarea bazelor sportive existente în Târgu Mureş şi construirea altora noi, preconizându-se promovarea Complexului "Weekend III", extinderea Centrului de recuperare de pe terenul în composesorat de la Sovata, extinderea bazelor de agrement, un parc cinegetic, aerodrom, terenuri de golf, circuit auto şi noi centre de agrement.

Primarul Florea le-a propus edililor din localităţile aflate în zona periurbană să aibă întâlniri pentru a analiza propunerilor sale şi pentru a identifica proiecte comune de anvergură regională care se pot califica pentru finanţare din fonduri europene în perioada 2014-2020.

„Se impune, urgent, armonizarea proiectelor noastre cu cele ale judeţelor învecinate, precum şi stabilirea unor acţiuni comune, convergente şi unitare, pentru a ne contura locul şi rolul în viitoarea configuraţie administrativ-teritorială, a cărei principală caracteristică trebuie să fie coeziunea regională", se mai arată în propunerea înaintată de Florea primarilor din celelalte cinci judeţe din Transilvania.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri