SkirtBike, parada femeilor elegante care merg pe bicicletă

Data publicării:
970536 629336583761901 615535494 n

Iniţiaţiva lor se numeşte SkirtBike şi a strâns sute de fete pasionate de biciclete. În fiecare an, ele se întâlnesc la o paradă dedicată ţinutelor chic pe două roţi. Anul acesta, evenimentul va avea loc pe 2 iunie, în 11 oraşe din ţară.

Cu rochii vaporoase, fuste colorate şi tocuri, Cătălina, Ştefania şi Noemi atrag mereu privirile în trafic datorită bicicletelor.

Şi Oana Deliu este la fel de cochetă pe bicicletă. De patru ani demonstrează tuturor că pedalatul poate fi şi elegant, nu doar un sport.

În 2009, Oana a organizat în București prima paradă a fetelor pasionate de pedalat, Skirtbike.

Skirtbike e o plimbare feminină, la care ai libertatea să te exprimi aşa cum îţi doreşti. Plimbările noastre sunt organizate pe stradă. Dorim ca femeile să aibă mai multă încredere în ele şi să folosească bicicleta pe carosabil şi nu pe trotuar, unde pistele nu sunt corect amenajate şi pot fi chiar periculoase”, a afirmat aceasta.

Din 2009 şi până acum numărul persoanelor care au ales bicicleta ca mijloc de transport a crescut, iar asta şi datorită Oanei, pentru care pedalatul a devenit parte din viaţa ei.

Nu doar femeile iubesc acest mijloc de transport, ci şi bărbaţii. Daniel Vrăbioiu este pasionat de sportul pe două roţi, iar pentru că este fotograf a demarat proiectul "Portret de biciclistă".

Există fete cochete pe biciclete tot timpul, dar nu sunt neaparat o parte a unei comunităţi şi ne-am gândit cumva să arătăm lumii că ele există acolo şi au câte o poveste”, a explicat fotograful.

Pe lângă reducerea poluării, mersul pe bicicletă întăreşte sistemul cardio-vascular, previne obezitatea şi diabetul, dar este şi un excelent aliat al siluetei.

Anul acesta, SkirtBike va avea loc pe 2 iunie în Alba Iulia, Arad, Baia Mare, Brașov, București, Cluj, Constanța, Drobeta Turnu Severin, Iași, Sibiu și Timișoara. Sunt aşteptate să participe sute de femei doar în Capitală.

Vii cu bicicleta ta, poţi să îţi pui flori în coş, poţi să îţi pui pălărie, tocuri, eşarfă, ceea ce doreşti tu. Vor fi foarte mulţi fotografi ce vor surprinde cea mai chic biciclistă. Evenimentul se adresează şi femeilor care nu ştiu să meargă pe bicicletă. Noi vrem să le includem în această comunitate a biciclistelor, vrem ca ele să înveţe să meargă pe biciclete şi apoi să o facă singure la şcoală, la serviciu, unde au ele treabă”, a afirmat Oana Deliu.

Organizatorii asigură 70 de biciclete care pot fi închiriate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri