Sortimentele de vin, o necunoscută pentru mulți români

Data publicării:
25112012 20vin-35239

Preţul, ambalajul, eticheta şi limpezimea vinului sunt criteriile pentru alegerea unui produs de calitate.

„Un vin trebuie analizat vizual, trebuie să aibă o claritate, să fie un vin limpede, culoarea să fie specifică. Pe etichetă sunt mai multe detalii privind producătorul, perioada de culegere a strugurilor”, a explicat Adrian Dinu, somelier.

Însă de multe ori, preţul este cel care face difenţa, nu calitatea. Mulţi dau maxim 15 lei pe o sticlă de vin.

Peste trei sferturi din vinul vândut la noi este alb.

„În afară de mass-market, unde cel alb e în topul preferințelor, în zona de consum conștient, de consum elitist, există multe vinuri roșii, seci”, a explicat Cătălin Păduraru, expert vinuri.

Producătorii de vinuri spun că, de ceva vreme, tinerii sunt cumpărători fideli. Cei care au călătorit prin lume au ajuns să facă diferenţa între tipurile de vin şi să aleagă în funcţie de aromă şi de eveniment.

Dar şi la târgurile organizate de producători se pot şcoli.La ultimul târg de vinuri al anului, organizat la Bucureşti, vizitatorii au avut ocazia să testeze peste 500 de sortimente din România, Chile şi Franţa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri