Spania. Avila, destinaţia perfectă pentru o zi

Data publicării:
avila

Oraşul-cetate se află la numai aproximativ 100 de kilometri depărtare de capitala Spaniei. Oferta de zboruri către Madrid este extrem de variată. Cu preţuri cuprinse între 110 şi 320 de euro puteţi cumpăra bilete pentru zboruri directe atât din Bucureşti, cât şi din Cluj-Napoca şi Timişoara.

Odată ajunşi în Madrid, vă puteţi caza la unul din zecile de hoteluri şi pensiuni din capitala Spaniei. Preţurile sunt cuprinse între 45 de euro şi 300 euro pe noapte. Dacă doriţi să vă cazaţi chiar în Avila, camerele sunt şi mai ieftine - între 31 şi 133 de euro pe noapte. Aceasta după ce aţi parcurs distanţa Madrid - Avila cu trenul la un preţ sub 20 de euro, în aproximativ o oră şi jumătate.

După ce aţi ajuns la destinaţie, puteţi admira o mică bijuterie din perla Spaniei. Cetatea construită de romani în urmă cu peste două mii cinci sute de ani este principala atracţie a oraşului.

88 de turnuri înconjoară cetatea Avila pe o distanţă de 2,5 km, fiind una dintre cele mai bine păstrate cetăţi de pe teritoriul Spaniei construită de pe vremea românilor.

Străzile mici şi pietruite, arhitectura deosebită şi liniştea acestei cetăţi fac din orice plimbare o experienţă de neuitat.

O altă atracţie în Avila este catedrala cetăţii. Construită în anul 1091 această cetate pare a fi mai degrabă un templu sau chiar o fortăreaţă. Specialiştii spun că există foarte multe asemănări arhitecturale între această catedrală şi celebra catedrală St Denise din Paris.

Preţuri bilete de avion dus-întors

Bucureşti - Madrid: 232 - 496 euro

Cluj Napoca - Madrid: de la 447 euro

Timişoara - Madrid: de la 173 euro

Preţuri camere de hotel Madrid:

Hotel**: de la 45 euro pe noapte

Hotel*****: 300 euro pe noapte

Preţuri camere de hotel Avila:

Hotel**: de la 31 euro pe noapte

Hotel*****: 133 euro pe noapte

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...