Speed Fly, un nou sport care combină zborul și schiul

Data publicării:
speed fly sport schi

Atracţia principală la Snow Fest a fost demonstraţia de speedfly. Peste 20 de curajoşi s-au întrecut pe pârtie cu schiuri şi parapante.

„Speed e viteză. Fly e zbor. E un aparat de zbor cu o aripă mai mică care zboară în condiţii de viteză cu care se poate şi schia, şi zbura în acelaşi timp”, afirmă Ulise Galu, organizator concurs speed fly.

„Aş încerca. Mi se pare foarte tare. Şi sunt foarte mulţi şi se tot dau. Cred că e senzaţie mişto ăa ai tot peisajul cu lacul jos”, spune un participant la Snow Fest.

La amiază au fost câteva grade peste zero, iar zăpada a fost numai bună pentru sporturi de iarnă. Au profitat mii de oameni din toată ţara.

„Am căzut o dată, prima oară şi astăzi probabil că o să cad, dar asta e. Sunt începătoare”, spune o femeie.

„Pârtia se menţine incredibil de bine, cu tot soarele ăsta arzator şi temperaturi destul de ridicate”, declară Ramona Fodor, reprezentant Transalpina Sky Resort.

Snow Fest ţine întregul weekend. După o zi pe pârtie, turiştii se pot relaxa la concertele organizate în fiecare seară. Anul trecut, pe pârtia Transalpina au schiat peste 100.000 de oameni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri