Studiu. Bolile la care ne predispun rețelele de socializare

Data publicării:
GettyImages-Facebook

Foto: Gulliver/Getty Images

Rețelele de socializare nu sunt lipsite de riscuri pentru sănătate. Studiul cercetătorilor americani, apărut în Journal of the Academy of Nutrition and Dietetics, susține că abuzul de astfel de mijloace de comunicare accentuează riscul unor tulburări ale comportamentului alimentar. Oamenii de știință de la Universitatea din Pittsburgh au intervievat 1.765 de persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 32 de ani, despre felul în care folosesc 11 rețele de socializare. Printre acestea, Facebook, Twitter, Instagram, Snapchat, YouTube sau Pinterest. Voluntarii au răspuns apoi la un chestionar despre obiceiurile lor alimentare, iar cercetătorii au pus împreună datele.

Cei care își consultă regulat contul de pe o rețea de socializare în cursul unei zile prezintă un risc de 2,2 ori mai mare să dezvolte o tulburare alimentară, ca anorexia sau bulimia. La persoanele care petrec cel mai mult timp consultându-și profilul într-o săptămână, riscul crește la 2,6. Constatarea este valabilă indiferent de vârstă, sex sau venitul utilizatorului.

"Rețelele de socializare combină numeroase aspecte vizuale din media tradițională și, în plus, oferă posibilitatea interacțiunii și a difuzării unor stereotipuri care pot duce la tulburări alimentare și la complexe", spune Jaime E. Sidani, autorul principal al studiului, citat de Agerpres. Astfel, expunerea la imagini este mai puternică decât în cazul revistelor, de exemplu.

Cercetătorii precizează totuși că nu s-a stabilit clar dacă rețelele de socializare alimentează tulburările de comportament. "Persoanele care au tulburări de comportament alimentar și de percepere a propriului corp pot apela la rețelele de socializare pentru a intra în legătură cu altele care au aceleași probleme", spune Brian Primack, un alt autor al studiului. Oamenii de știință intenționează să își aprofundeze cercetarea pentru a preveni mai eficient tulburările de comportament, încheie metronews.fr.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Durerea apărută după câteva înghițituri de alcool i-a schimbat complet viața: „Într-o clipă eram bine, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Un fost consilier al lui Trump spune că președintele SUA prezintă semne de declin cognitiv accelerat: „Este...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
O tânără de 23 de ani spune că inteligența artificială i-a salvat viața, după ce medicii au diagnosticat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...