Studiu. Exersarea musculaturii prelungește durata de viață

Data publicării:
exercitiu sport getty

 

FOTO: Gulliver/ Getty Images

Studiul s-a bazat pe datele culese între anii 1997-2001 de National Health Interview Survey (NHIS) de la 30.000 de adulți cu vârsta de cel puțin 65 de ani din fiecare stat component al SUA. Studii anterioare au demonstrat beneficiile activității fizice în general pentru persoanele în vârstă, dar până acum nu fuseseră colectate date în legătură cu beneficiile exercițiilor de bodybuilding (culturism).

Oamenii de știință au urmărit acest grup de studiu timp de 15 ani și au analizat certificate de deces pentru a determina cauza morții. Potrivit observațiilor din acest studiu, persoanele care au practicat exerciții pentru dezvoltarea musculaturii de două ori pe săptămână au fost mai puțin expuse la atacuri cardiace fatale (—41%), la cancere letale (—19%) și la boli mortale în sens mai larg (46%), în comparație cu persoanele care nu practică acest sport.

Potrivit cercetătorilor, ar trebui găsite modalități de a-i inspira pe oamenii în vârstă să facă mai mult astfel de exerciții, mai ales că previziunile indică faptul că sarcopenia (reducerea masei și rezistenței mușchilor) va afecta un număr tot mai mare de europeni din cauza îmbătrânirii populației. Astfel, 63% din populația continentului ar suferi până în 2045 de această boală care afectează în prezent aproximativ unul din cinci europeni în vârstă de peste 55 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri