TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE. Motivele pentru care apar durerile de spate. Ce recomandă medicii

Data publicării:
coloana medic

„Discopatia, lombalgia, spondiloza cervicală - este o paletă mare de categorie de diagnostice care actualmente se stabileşte nu numai la persoane vârstnice, la absolut toate persoanele active, indiferent de vârstă, începând cu 24-25 de ani”, spune dr. Georgiana Tache, medic primar recuperare medicală.

Stresul, fumatul şi obezitatea contribuie la apariţia durerii de spate. Afecţiunea poate apărea însă şi din cauza unei posturi greşite.

„Există studii făcute care îmi arată mie că dacă o persoană are centrul de greutate deplasat în faţă, poate să prezinte dureri la nivelul gleznelor, la nivelul genunchilor, la nivelul şoldurilor, la nivelul spatelui de la nivel lombar, dorsal, cervical. Iar la o persoană care are centrul de greutate deplasat posterior pe spate prezintă mai ales dureri la nivel lombar. Acolo se accentuează durerile pentru o persoană care calcă cu tărie pe călcâie”, spune dr. Irina Dumitra-Gaiu, medic medicină sportivă, posturologie.

În plus, cei mai mulţi oameni nu respectă poziţia corectă a spatelui atunci când lucrează la birou.

„Atunci când musculatura oboseşte, orice poziţie pe care noi o abordăm se amprentează asupra coloanei şi începe să schimbe presiunile care se exercită asupra ei şi să o deterioreze. Discul se deplasează şi nu face altceva decât să lovească un ligament care doare”, spune dr. Georgiana Tache.

O altă cauză majoră a durerilor de spate este poziţia gâtului la birou. Multe persoane ţin gâtul mult mai în faţă şi, fără să îşi dea seama, adoptă această postură şi atunci când merg. De aceea, sunt recomandate pauze în care să faceţi exerciţii de întindere.

Vom face flexia şi extensia trunchiului, ridicând bărbia când băgăm pieptul în faţă şi băgând bărbia în piept când ne retragem. Şi tot pentru paravertebrali, ca să îi întindem vom face o rotire a trunchiului ajutându-ne de mâna”, spune Marian Haidu, kinetoterapeut.

Piciorul plat şi dinţii strâmbi modifică postura

Spre surprinderea multora, în spatele poziţiei incorecte pot fi şi probleme ale ochilor, dar şi ale danturii.

„Există o legătură între postură şi ocluzia dentară. O persoană care nu calcă ok pe dinţi modifică şi postura şi poate să dea dureri de cervicală”, spune dr. Irina Dumitra-Gaiu, medic medicină sportivă.

Postura se poate testa cu ajutorul posturologiei, o ştiinţă nou apărută în România, care determină starea coloanei vertebrale.

„Merge pe o platformă de baropodometrie, stă pe ea şi se fac anumite calcule. Îmi adaugă la examenul clinic cam 50% din informaţiile de care am nevoie. Eu pot vedea anumite lucruri, platforma mi le poate confirma sau infirma şi îmi poate adăuga informaţii noi”, spune dr. Irina Dumitra-Gaiu.

În funcţie de rezultat, medicul poate recomanda investigaţii suplimentare, cum ar fi RMN sau CT. Tratamentul va fi recomandat în funcţie de cauza durerilor. Pot fi medicamente, şedinţe de fiziokinetoterapie sau alte metode precum masajul sau realinierea vertebrală.

„Osteopatia, yumeiho, chiropractica. Ele în general se ocupă cam de acelaşi lucru: vertebre, articulaţii”, spune psih. Daniel Muntean, terapeut, specialist osteopatie.

„Masajele, indiferent cum se numesc, au efecte benefice datorită faptului că receptorii sunt excitaţi şi transmit altfel de impulsuri astfel încât modulează starea de contractură musculară şi implicit durerea”, a spus dr. Georgiana Tache.

Utile sunt şi exercitiile de yoga, pilates sau aquagym. Sportul şi stilul de viaţă activ ajută la întărirea muşchilor coloanei vertebrale şi la prevenirea durerilor de spate. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate