TURIST ACASĂ. Clădirea Facultății de Medicină din Timișoara, construită cu banii germanilor din SUA

Data publicării:
cladire

După cel de- al Doilea Război Mondial, autoritațile române au încurajat procesul de regermanizare a etnicilor nemți din Banat. Primul pas a fost construcția unui liceu cu predare în limba germană.

Întregul proces s-a bucurat de sprijinul Episcopiei Romano Catolice. Membrii acestuia au înfiinţat o societate pe acțiuni numită „Banatia Hausbau”, care avea drept scop strângerea de fonduri pentru construcția noii școli.

Voluntari din cadrul organizației au colectat fonduri de la șvabii din localitațile bănățene. Cea mai mare parte a banilor a venit însă tocmai din Statele Unite ale Americii.

O delegație a plecat peste Ocean, de unde s-a întors cu bani de la etnicii germani stabiliți acolo, pentru noua școală. Lucrările au început în anul 1924 și au fost finalizate doi ani mai târziu. Până în 1945, aici a funcţionat liceul german.

În acelaşi an, imobiul a fost preluat de Facultatea de Medicină și Farmacie. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri