TURIST ACASĂ. Mănăstirea Tismana, locul în care a fost ascuns aurul României

Data actualizării: Data publicării:
tismana

Unul dintre locurile pe care nu trebuie să le rataţi dacă ajungeţi în judeţul Gorj este mănăstirea Tismana. 

Mănăstirea Tismana este cel mai vechi aşezământ monahal din Ţara Românească. Ridicarea sa de către Sfântul Nicodim se leagă de o frumoasă legendă, care spune că locul a fost ales de Maica Domnului. Şi astăzi, în stâncă, turiştii pot vedea chilia în care a trăit Sfântul, o grotă însemnată cu o cruce.

Înfăţişarea atipică pentru bisericile ortodoxe se explică prin faptul că o parte a mănăstirii a fost transformată în palat domnesc şi restaurată de prinţul Gheorghe Bibescu în stil neogotic.

Cei care ajung în acest loc vor afla şi un lucru mai puţin cunoscut. Un chioşc situat pe drumul spre mănăstire aminteşte de poetul George Coşbuc. Şi-a petrecut aici mare parte a ultimilor ani din viaţă, după moartea băiatului său într-un accident de maşină, în apropierea mănăstirii. Tismana este şi locul unde a fost ascuns aurul României timp de trei ani, între 1944 şi 1947, de teamă ca acesta să nu ajungă pe mâna ruşilor. Printr-un proiect finanţat de Banca Naţională, peştera va fi transformată în Muzeul Tezaurului.

Turiştii care vin să viziteze mănăstirea, dar şi împrejurimile se pot caza fie la vile şI moteluri de două stele, acolo unde vor trebui să plătească Între 60 şi 80 de lei pe noapte, fie la hoteluri, unde o cameră costă până la 100 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri