Ultimele oferte pentru concediul de Anul Nou

Data publicării:
REVELION 2

Mai mult, s-au găsit clienți și pentru destinații de câteva ori mai scumpe: în Cipru, Spania și Dubai.

La noi, Valea Prahovei şi Braşovul au rămas şi anul acesta în topul destinaţiilor de Revelion. Doar printr-un noroc, cei care au lăsat pentru ultima sută de metri rezervările pentru vacanţa de iarnă mai găsesc acum locuri în pensiuni şi hoteluri.

„Dacă vom căuta atent mai putem să găsim câte ceva disponibil, fie la vile care au doar cazarea şi atât, iar tarifele sunt destul de avantajoase, pornesc de la 1.000 de lei pe cameră, pentru un sejur de patru nopţi, dar în care se pot caza până la patru persoane”, a declarat Cristina Pipas, directoarea unei agenții de turism.

De asemenea, câteva locuri libere mai sunt şi la hotelurile de trei stele din Sinaia şi Poiana Braşov. Astfel, pentru cinci zile, cu mic dejun şi cina festivă incluse, preţurile pornesc de la 1.400 de lei de persoană.

Dacă v-aţi hotărât în ultima clipă să petreceţi revelionul în străinătate, aveţi bagajele făcute şi bani puşi deoparte, aveţi încă oferte la agenţiile de turism. America de Sud de la 2899 de euro sau Revelion in Lisabona - Madeira, cu 525 de euro de persoană. O altă ofertă interesantă este pentru India, 890 de euro de persoană pentru 10 zile.

Thailanda este o altă destinaţie spectaculoasă pentru vacanţa de Revelion. O săptămână în Bangkok costă 1.500 de euro, dacă decideţi să plecaţi acolo pe 30 decembrie.

Mult mai ieftin scăpaţi însă dacă alegeţi Cipru.

Un hotel de patru stele în Cipru, cinci nopţi, demipensiune, masă de Revelion, avion, costă 425 de euro”, a precizat Mircea Vladu, directorul unei agenții de turism.

Însă, dacă un an întreg aţi visat la un Revelion pe plajă, Dubaiul ar putea fi ceea ce căutaţi. Un sejur de 7 nopţi, la un hotel de trei stele, cu biletul de avion inclus, costă în jur de 690 de euro.

În Dubai pe lângă faptul că vom schimba complet peisajul, vom avea parte de temperaturi destul de ridicate şi vom putea face chiar plajă”, a declarat Cristian Pipias.

Locuri se mai găsesc şi pentru un revelion la New York, de exemplu. Trebuie însă să aveţi deja viza pentru Statele Unite. Preţurile încep de la 1.500 de euro pentru o săptămână în metropola americană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate