Un băiat bolnav de cancer a devenit poliţist onorific

Data publicării:
politist

Un băieţel de şase ani, bolnav de cancer într-un stadiu avansat, a devenit membru onorific al poliţiei din Boston. Este modul în care poliţiştii americani încearcă să-i facă mai frumoase ultimele luni de viaţă ale băiatului al cărui vis era să devină om al legii. Acum, copilul are o uniformă exact ca a oamenilor legii şi participă alături de ei la diverse misiuni.

Devin Suau are 6 ani. Viaţa lui a luat o turnură dramatică în urma unui accident de snowboard, în timp ce era alături cu familia la munte. Părinţii au crezut că băiatul are o contuzie, însă diagnosticul medicilor a fost unul devastator. Devin a fost diagnosticat cu o formă rară de cancer, pentru care nu există tratament deocamdată.

„Cred că fiecare moment a fost o provocare, pentru că ne-am amintit constant cât de repede s-a schimbat viaţa noastră,” povestește Christine Suau, mama lui Devin.

De multă vreme, când era întrebat ce vrea să se facă atunci când va fi mare, Devin avea un singur răspuns. Voia să devină poliţist, ca unchiul său. După ce medicii le-au spus părinţilor că băiatul mai are de trăit între 8 luni şi 2 ani de viaţă, aceştia s-au gândit să îi facă măcar o bucurie. Poliţiştii din Boston au preluat imediat ideea.

Când auzim lupta oricărui copil care se confruntă cu o provocare a unei boli, noi păşim înainte. Trebuie să ai grijă de viitor și să le arăți părinților care trec prin asta că nu sunt singuri,” spune William Gross, de la Poliţia Boston.

Este ceva ce am făcut de ani şi ani de zile. Oraşul este un întreg, trebuie să avem grijă de toţi cei care sunt în oraş,” adaugă William Gross, Poliţia Boston.

În pofida şanselor minime de supravieţuire, familia copilului speră totuşi ca băiatul să fie primul pacient care învinge maladia. În ceea ce-l priveşte, micul Devin trăieşte din plin misiunea sa onorifică. Merge în maşina poliţiei, uneori asistă la activitatea colegilor săi poliţişti, a participat chiar şi la parada de Sfantul Patrick alături de ei. Şi ori de câte ori poate, poliţistul de ocazie îşi satisface micile bucurii ale copilăriei.

„Voi mânca îngheţată în fiecare zi,” spune Devin.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
vcvc
Fiul lui Michael Buble a învins cancerul
IOHANNIS
Klaus Iohannis, alături de copiii bolnavi de cancer. Mesajul emoționant al președintelui României
Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate