Un patron acordă prime angajaților pentru fiecare kilogram în minus

Data actualizării: Data publicării:
Deputy Prime Minister Launches Free School Meals
Foto: Gulliver/Getty Images

Patronul unei mici întreprinderi din China, preocupat de faptul că unii din salariații săi sunt supraponderali, i-a convins pe mai mulți dintre ei să țină regim oferindu-le o primă pentru fiecare kilogram în minus, relatează AFP.

Deputy Prime Minister Launches Free School Meals
Foto: Gulliver/Getty Images

Wang Xuebao, care conduce Kingtian Consulting, un cabinet de consultanță din Xian, oferă 200 de yuani (26 euro) pentru fiecare kilogram în minus, a explicat el joi într-o declarație telefonică pentru AFP.

"De la începutul lui martie, 20 de salariați au participat. Cea mai mare primă a fost de 2.000 de yuani", în cazul unei salariate foarte motivate care a pierdut 10 kilograme în două luni, a afirmat Wang, citat de Agerpres.

Patronul a povestit că ideea de a oferi această primă pentru fiecare kilogram în minus i-a venit constatând că meseria de consultant este prea sedentară.

"Angajații noștri muncesc la birou toată ziua și nu fac suficientă mișcare. Am remarcat că mulți dintre ei sunt supraponderali și am avut ideea de a-i încuraja să facă mai multă mișcare", a spus el.

"Nu trebuie doar să ne mulțumim să creștem cifra de afaceri, trebuie să fim atenți la sănătate. Iar asta se va simți în calitatea muncii", a spus el.

Odată cu ameliorarea nivelului de viață și a răspândirii modului de alimentație occidentală, chinezii au luat în greutate. Bărbații au luat în greutate 3,5 kg în medie între 2002 și 2012, iar femeile 2,9 kg, potrivit unui studiu al Comisiei naționale pentru sănătate și planning familial publicat în 2015. În prezent aproape 10% din populație suferă de obezitate.

Wang Xuebao, care intenționează să mențină prima pe durata întregului an, s-a declarat surprins de viteza cu care salariații lui au slăbit, în timp ce el însuși nu a putut câștiga prima, menținându-și greutatea.

"Rezultatul mă miră pentru că eu însumi am încercat să scad în greutate. Nu este ușor să alergi în fiecare zi", a recunoscut el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri