VEDETELE Digi24, prima zi de școală. Plânsete, emoții, flori și o fractură de piramidă nazală

Data publicării:
anca dumitrescu

„Mi-a fost foarte greu să mă trezesc pentru că era prima oară când nu dormeam cât îmi doream. Îmi amintesc curtea şcolii plină de copii, părinţi, bunici şi buchete de flori. Exagerez puţin, doar bănuiesc că aşa arăta totul, pentru că eram atât de mică încît nu puteam să văd ce se întâmpla în jur. Şi tot pe motiv de înălţime am fost pusă, evident, în prima bancă. Au fost nişte ani frumoşi, coloraţi, veseli, cu soare”, spune Anca Dumitrescu, prezentatoarea Digimatinalului” de la Digi24.

Prima zi de şcoală a fost memorabilă şi pentru colegul ei de prezentare, Cătălin Petre. „Ţin minte că am plâns cât m-au ţinut fălcile şi nu pentru că mama şi tata m-au lăsat singur, ci din cauza faptului că la careul care se făcea la fiecare început de an m-au pus de mână cu o fată care nu îmi plăcea. M-am dus la mama, ţin minte și acum, şi i-am spus "să-mi dai altă fată!"”

Pentru Flavia Negoescu, prezentatoarea emisiunii de gadget „2.0” de la Digi24, clasa întâi a început nu tocmai plăcut.

„Voiam să fiu ca Lavinia Miloşovici, aşa că am picat cu faţa pe asfalt în timp ce mă dădeam pe bara de bătut covoare, ca la "paralele", şi mi-am fracturat piramida nazală. Cu o zi înainte de începutul şcolii! În ziua pe care am aşteptat-o cu mare nerăbdare, cea în care intram în clasa întâi, m-am trezit cu două ore mai devreme ca mama să îmi facă codiţe împletite şi să îmi calce guleraşul de mileu. Mi-am desfăcut codiţele în drum spre şcoală că mă jenau”, spune amuzată Flavia.

Serioasă la pupitrul ştirilor Digi24, Roxana Lăzărescu îşi aminteşte ca azi de „abecedarele aşezate pe bănci, cu câte o floare lângă şi viitorii colegi în uniformele albastre. Văd şi acum coperta abecedarului. Este cea mai puternică amintire legată de prima mea zi de şcoală”.

Atentă acum la diete, siluetă şi sănătate, Izabela Pănescu a avut un duşman pe cinste, încă din prima zi de şcoală.

„Aveam un ghiozdan uriaş care mă cam trăgea înapoi. Cred că de atunci am eu probleme la coloana vertebrală”, spune râzând prezentatoarea emisiunii „Tinereţe fără bătrâneţe”.

Pentru Dana Gonţ, gazda „Bontonului” de la Digi24, prima zi de şcoală a marcat debutul unei frumoase poveşti de dragoste.

„Mi-am iubit foarte mult învăţătoarea, pe doamna Martha Bel Mustaţă. Într-o zi ea ne-a explicat ce important e să ne spălăm pe mâini. Era ceva ce auzeam acasă în fiecare zi de la mama, dar când mi-a spus doamna învăţătoare i-am trâmbiţat mamei în gura mare că acum m-am convins, pentru că mi-a spus doamna Martha. Mama s-a supărat”.

Pasionat acum de diplomaţie, Balazs Barabas, prezentatorul Paşaportului diplomatic”, îşi aminteşte cu nostalgie de prima lui zi la şcoala de băieţi din Drumul Taberei. „Uniforma mi se părea foarte cool, deşi nu prea înţelegeam ce voi face cu ea. În fine, a venit şi prima zi de şcoală. După festivitatea de deschidere am mers în clasă, ne-am aşezat în bănci. Băiatul de lângă mine s-a uitat la mine pătrunzător şi mi-a spus, foarte serios: "vom fi colegi de bancă". "Aha", am răspuns eu la fel de serios. Apoi s-a prezentat învăţătoarea, doamna Copilu, mă întrebam dacă glumeşte, dar n-am îndrăznit să o întreb. Oricum, nu-i spuneam "doamna Copilu", pentru noi, ea era "tovarăşa". Eram mulţi, 39-40 de copii într-o clasă şi multe clase, până la E-F, dar disciplina era de fier. Ce-i drept, era şi nevoie. Eram singura şcoală din ţară numai cu băieţi”.

Nu a fost dintotdeauna pasionată de sport, deşi acum prezintă ştirile sportive la Digi24 HD si Digi Sport. Simona Ţăranu a păşit, în urmă cu mulţi ani, cu dreptul în clasa întâi.

„Eram timidă, tăcută şi curioasă, mă comportam ca un roboţel. Cu ghiozdanul în spate şi ţinând-o strâns pe mama de mână, aveam mîndria şi bucuria că sunt elevă-n clasa întâi.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri